Nu neg că îmi plac cosmeticele scumpe, ba din contra am făcut o mică pasiune pentru tot ce înseamnă calitate bună și din păcate aceasta vine la pachet cu bani mulți. Însă de multe ori plătim firma și nu produsul, iar acasă constatăm că acel ceva pe care toată blogosfera l-a lăudat nu este nici pe departe atât de grozav pe cât am crezut inițial.  Azi vă voi vorbi despre fondul de ten Teint Idole cu formula îmbunătățită cu SPF 15 și vă voi povesti de ce eu nu am fost impresionată de această minune a fondurilor de ten.

lancome-teint-miracle_1

Deși mai toată lumea a fost încântată de el și îl lăuda până la cer și înapoi cum că ar avea atâtea patente noi pe el și cum ar fi o revoluție în materie de cosmetică, eu i-am găsit câteva puncte slabe care m-au determinat să îl pun deoparte.

Pros

  • are FPS 15, nu mult dar ajunge dacă mai aveți și o cremă de față cu FPS
  • rezistă pe ten până la 10 ore. L-am testat în toate condițiile posibile și imposibile, pe căldură, pe frig și ploaie și stă acolo unde trebuie
  • are o acoperire medie spre mică, dar fiindcă este buildable cred că s-ar potrivi și fetelor cu mici imperfecțiuni. Din păcate nu acoperă chiar tot
  • nu arată cakey, ci foarte natural
  • oferă un glow subtil de-a lungul întregii zile datorită micilor particule din interior. Tenul nu arată fad sau obosit, ci foarte fresh. lancom_2
    lancome_3 lancome_5
  • textură light este ideală pentru vară, mai ales că mi se pare că lasă tenul să respire. Nu produce o peliculă uleioasă și mai ales nu îngrășa inutil tenul.
  • Mirosul este tipic produselor Lancome: dulceag și destul de pregnant, însă nasul meu s-a obișnuit deja cu el, ba chiar a ajuns să îl adore.
  • Având în vedere că produsul pe care îl am eu este doar un sample, nu va pot spune doarte multe despre produsul original. Din câte am înțeles are o pompiță care în teorie ar ușura folosința lui, însă nu vă ot oferi mai multe detalii.

Cons

  • Mi se pare că îmi usucă tenul. În general folosesc mereu produse care îmi hidratează într-un mod sau altul tenul de-a lungul zilei, dar cu acest produs orice fiecare cremă folosită părea fie prea grasă, fie nu hidrata îndeajuns. În plus mi se pare că accentuează și mai mult zonele uscate ale feței; cred că o parte din vină o poartă și alcoolul denaturat, al treilea ingredient de pe listă.
  • Aplicarea e un chin! Mai întâi am încercat cu Sigma F80 și nu vroia nicicum să se aplice uniform. În plus fiindcă fondul de ten este foarte lichid, am avut impresia că pensula înghite prea mult produs la aplicare. A doua încercare a fost cu pensula stipling de la Samatha Chapman și spre surprinderea mea lasă dungi pe zonele de sus ale pomeților și blendingul dura o veșnicie. Apoi am încercat cu apa termală Avene aplicată înainte pe ten și rezultatul a fost ceea ce îmi doream. Dar și în acest mod de aplicare vine la pachet cu câteva ponturi: dacă așteptați mai mult de 10 secunde fondul de ten devine lipicios și nu se mai întinde. Dacă puneți prea multă apa termală, el devine prea lichid. Și abia cu F80, apă termală și multă răbdare am reușit să obțin un efect mulțumitor.
  • Cu toate că nu mă așteptam la așa ceva de la un fond de ten atât de lăudat, excepțiile confirmă regula: fondul de ten Lancome face mici insulițe pe ten la sfârșitul zile, fiecare imperfecțiune pe care o aveți va fi accentuată până la finalul zilei, ceea ce îmi displace enorm. În plus dacă dimineață nu ați avut timp și v-ați grăbit cu apa termală, veți vedea diferența la sfârșitul zilei când o să vă treziți ca un dalmațian.În teorie produsul se adresează persoanelor cu ten uscat, însă pot să îmi imaginez că nici ele nu se vor înțelege foarte bine cu el fiindcă nu oferă hidratare. Pe tenul meu mixt am observat că nu se comportă exemplar.
  • Nuanțele care se găsesc în Müller și Douglas nu sunt pentru fetele cu subton oliv și ten ceva mai măsliniu. Eu am încercat nuanța Lys Rose și arătam că Albă-ca-Zăpada și nuanța pe care o dețin eu (Beighe Diaphane) are un subton portocaliu foarte neplăcut.  Din câte mă înțeles în America există mai multe nuanțe, eu aici am văzut însă doar 6.
  • un alt lucru pe care îl urăsc la acest fond de ten este faptul că oxidează. Imediat după aplicare devine mai închis de aceea trebuie să aștept să aplic pudra. Ironia face că după aprox. 20 de minute culoarea să își revină la nuanța ei inițială, dar eu nu îl recomand celor care se grăbesc cu machiajul! lancome_4
  • Produsul are și nu prea are rezistență la transfer; cum aici nu am avut zile caniculare foarte multe, nu pot fi 100% sigură cum s-ar comporta, însă la temperaturi medii rezistă ok, adică nu lasă urme pe telefon sau pe bluze albe.
  • Un alt minus justificabil este prețul. Acesta variază între 32 și 40 de euro, aproximativ 170 de lei (cel puțin aici, în România am înțeles că sare de 2 mil) , deci nu este chiar ieftin.
  • Ingrediente

Concluzia mea: Deși mi-am dorit să iubesc acest produs, nu pot să fac acest lucru. Din punctul meu de vedere are prea multe defecte și nu cred că o să ne împrietenim cât de curând.

Spre deosebire de frățiorul lui Lancome Teint Idole, Teint Miracle nu se împăca deloc cu tenul meu mixt. Ce a mai rămas din cei 5 ml vor fi consumați iar ambalajul va fi utilizat mai târziu pentru alte fonduri de ten. Un sample de genul acesta este ideal pentru vacanță, mai ales când aveți o limită de bagaj!

Ați încercat produsele Lancome? Cum vi se par?

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

Tags:

This entry was posted on
Catchable fatal error: Object of class WP_Post could not be converted to string in /homepages/33/d493190773/htdocs/wp-content/plugins/qtranslate/qtranslate_core.php on line 455