Acum aproximativ o luna am participat la o promoţie pe FB la Garnier Deutschland şi am avut onoarea de a testa noul BB Cream de la Garnier. Luni mi-a fost confirmat trimiterea lui, însă abia eu abia miercuri seară l-am ţinut în mână. L-am testat pe mână şi mi-a plăcut mirosul foarte mult. Nu l-am încercat pe faţă din prima zi deorece eram deja machiată, însă joi m-am pus pe treabă. Iniţial nu am observat nimic deosebit, iar după m-am apucat de învăţat şi nu am stat să analizez situaţia tenului meu. Vineri însă am avut un şoc când m-am uitat în oglindă. Deşi pe ambalajul produsului scrie că este pentru ten deschis, eu devenisem neagră la faţă. Şi nu cu 2, 3 nuanţe ci cu foarte multe nuanţe. Produsul nu îşi păstrează culoarea din tub, ci se înnegreşte treptat, ceea ce face extrem de dificil un machiaj rapid şi eficient.

După şocul iniţial, mă demachiez şi în 3 ore trimit un mail politicos redacţiei care s-a ocupat de BB Cream şi semnalez situaţia. Având în vedere că pe tub nu scrie dacă este pentru ten închis sau deschis, iar pe cutia ambalajului scrie că este pentru ten deschis, mi-a fost greu să verific dacă constatarea mea era fondată. Însă într-adevăr echipă mi-a confirmat bănuielile: crema care mi-a fost trimisă mie este pentru ten închis la culoare, deşi eu am solicitat clar o cremă pentru ten deschis. Mi s-a oferit să trimit înapoi cremă, şi o voi primi pe cea potrivită. Sâmbătă o trimit înapoi pe banii mei (transportul 2,20 euro, adică undeva la 10 lei pentru greşeală lor!) iar miercuri ajunge în sfârşit cremă bună în acelaşi plic. Ei au scos cremă proastă, şi au pus cremă bun, şi asta oarecum pe bani mei.
Şi aşa a început aventură mea cu BB Cream.
Având în mână mult-lăudată cremă m-am pus pe treabă.

Cons:

Prima impresie este că eu nu reuşesc sub nicio formă să dozez cantitatea care iese din tub, decât cu foarte mare atenţie, de aceea mă trezeam cu mult prea multă cremă pe dosul palmei. Am observat acest lucru atât la ceea pentru ten închis, cât şi la cea pentru ten deschis. Al doilea lucru care m-a deranjat enorm este faptul că BB Cream lasă o ten uşor uleios, iar faptul că se înnegreşte treptat, nu te lasă să apreciezi cât bronzer sau câtă pudra mai ai nevoie să aplici. Pentru o persoană că mine, care se machiază în maxim 15 minute, este un pic deranjant că trebuie să aştept după cremă.
Promisiunea că BB Creăm reuneşte 5 produse intro cremă nu este menţinută. Da, într-adevăr combină anumite produse în unul siingur, însă 5 este un pic exagerat. Pe timpul verii înlocuieşte cu succes o cremă şi un fond de ten, însă pudra, concealerul şi bronzer-ul tot trebuie aplicate. Cremă nu matifiaza, de aceea, dacă doriţi să renunţaţi totuşi la un concealer şi la bronzer, pudra este un MUST în acest caz.
Cum am menţionat mai sus, faptul că pe tub nu este afişat niciun detaliu referitor la produs este deranjant, mai ales dacă se întâmplă să fie ambalate greşit cremele.

Pros:

Cremă are un factor de protecţie 15. Nu este mare, însă eu zic că ajunge, mai ales pentru o ţara care nu a avut mai deloc soare (mă refer la Germania). Produsul este o variantă economică pentru cineva cu un ten uşor bronzat, care în general nu are probleme gen acnee. Aş recomanda cremă unei persoane cu un ten uscat şi normal, deorece, chiar dacă nu hidratează 24 de ore, 8 ore tot rezistă . Iar fiindcă tot am ajuns la rezistenţă, aş dori să menţionez că BB Cream nu se evaporă de-a lungul zilei, chiar şi în condiţii de stres şi căldură insuportabilă. Deşi nu acoperă chiar toate punctele roşii, le diminuează considerabil şi oferă un uşor glow, de vară.
Cu toate că iniţial tenul meu a simţit un sentiment uşor că şi cum m-ar strânge un pic, acesta dispare, la fel că şi acel feeling de ten uleios.

Concluzie:

Poate vară acesta nu o să cumpăr produsul, după ce se termină tubul, însă siigur vară viitoare,  deorece, chiar dacă nu respectă toate promisiunile de pe ambalaj, îmi place că nu îmi încărca tenul foarte mult şi rezistă până seară, mai ales intro zi toridă. Probabil unor persoane cu tenul foarte gras nu i va potrivi BB Cream, însă unei persoane cu ten normal şi fără mari probleme acneice i l-aş recomanda cu drag.

Mai jos gasiti niste poze cu BB Cream.

‘naked':

img_7621

Cu BB Cream:

img_7625

img_7633

Cu pudra şi BB Cream:

img_7637

Tags: , , ,

This entry was posted on
Catchable fatal error: Object of class WP_Post could not be converted to string in /homepages/33/d493190773/htdocs/wp-content/plugins/qtranslate/qtranslate_core.php on line 455