După cum știți sunt mare, mare fană a modei și a originalității. Așa că atunci când am aflat de acest târg denumit foarte drăguț Boutique Cliché, am zis că nu pot păstra acest secret valoros numai pentru mine.

Chiar îmi pare rău că nu pot ajunge, mai ales că prezentarea evenimentului și pozele de anul trecut arată foarte, foarte tentant.

155340_218342431630858_947945015_n

533508_218343778297390_1492944465_n

643895_218342941630807_538924067_n

Boutique Cliché vă invită la cea de-a patra ediţie a târgului de haine şi accesorii vintage, pe parcursul zilelor de 23 şi 24 februarie, în intervalul orar 11:00 – 20:00, în Rooms – Coffee&Lounge din Piaţa Amzei (strada Mendeleev, nr. 28-30).

Pornind de la pasiunea pentru modă şi stil, Boutique Cliché sărbătoreşte patru ani de existenţă printr-o ediţie specială, plină de surprize, ce se va desfăşura pe parcursul a două zile.

Evenimentul îşi propune să aducă în atenţia doamnelor şi domnişoarelor atmosfera anilor ‘20-’60 prin intermediul hainelor şi accesoriilor originale, elegante şi pline de personalitate.

Triolete, Alexandru Raicu, Creative Arts, Georgiana Iordache, Ruxandra Neagu, Ceasul colorat, Maryy’S Handmade Accesories, Petit Boutique, Magdalena Stoica, Mihaela Creţescu, Alexandra Ghiţă, T-ssenger, Mădălina Spîrleanu, Beatrice Crancu, Bijouterici Handmade, Special Handmade, Romaniţa Blanca Cires şi Anca Popescu, Legatoria de Arta 5M, Boutique Belle Epoque, Carmen Pop, MEOWmade, Vintagemag, Like Vintage, Fabrica de papioane şi mulţi alţii vă aşteaptă timp de două zile să spuneţi “DA” unei incursiuni în lumea modei. Papioane, rochiţe cu buline, accesorii handmade, ţinute elegante, toate pentru crearea unui stil vestimentar unic. Pe lângă târgul propriu- zis, Boutique Cliché, vă invită anul acesta la o serie de ateliere susţinute de Creative Arts gândite special pentru femeile care vor să înveţe cum să reinventeze o ţinută sau îşi doresc să descopere modalitatea prin care îşi pot crea accesorii care să se potrivească cu stilul vestimentar personal.

Sâmbătă, 23 februarie, începând cu ora 14:00 puteţi participa la atelierul de cercei Charleston unde veți putea realiza cercei spectaculoși si delicați din franjuri, numai buni să vă mângâie umerii pe ritmuri de jazz.

Duminică, 24 februarie, de la ora 14:00 împodobim pălării! Orice pălărie adusă va fi reinventată pentru a întoarce priviri cu orice ocazie!

Intrarea la târg şi la ateliere este liberă!

boutique-cliche-2013

Anul acesta vor veni în jur de 20 de expozanți cu haine și accesorii realizate de ei  și există o varietate mare, de la papioane, la cercei din plexiglas sau chiar pietre semiprețioase, de la haine vintage la rochițe pentru noul sezon.

Ca o premieră veți găsi un atelier de creație în care se vor realiza obiecte (brățări, pălării etc.) pe loc personalizate în funcție de cum dorește cumpărătorul, iar organizatorii vor pregăti surprize de Dragobete, doar pentru voi!

Din păcate eu nu voi putea fi prezentă, din motive lesne de înțeles, dar asociația studențească PRIME România vă așteaptă cu brațele deschise pe 23 și 24 februarie  în atmosfera cu un aer vintage a cafenelei Rooms.

Mai multe detalii despre eveniment veți găsi pe site-ul Boutique Cliché sau pe pagina lor de FB. Am vorbit cu Claudia și ea abia așteaptă să meargă și să vă povestească cum a fost târgul. Presimt că o să fiu foarte geloasă….

Cine merge, mâna sus! Mărturisesc sincer că dacă aș fi în locul vostru, mi-aș rezerva câteva ore sâmbătă sau duminică și aș da o tură scurtă prin târg, măcar așa, de curiozitate.

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

This entry was posted on
Catchable fatal error: Object of class WP_Post could not be converted to string in /homepages/33/d493190773/htdocs/wp-content/plugins/qtranslate/qtranslate_core.php on line 455