Mă număr printre fericitele câştigătoare ale concursului “Tu ce ştii despre acnee?” organizat de Bioderma România  pe Facebook. Premiul a fost un kit Sebium format dintr-un gel spumant Sebium 200 ml şi Sebium Global 30 ml.
gelcrema-bioderma_1

După aproximativ o lună de la terminarea concursului am să încerc să va descriu experienţa mea cu cele două produse. Am folosit gelul spumant de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Sebium Global l-am folosit câteva zile de două ori pe zi dar, pentru că nu se “pupă” cu BB Creamul meu am început să-l folosesc doar seara.

Let’s start!

Sebium Global
crema_bioderma

Producătorul îl descrie aşa:

• Sebium Global, inovăţie a Laboratoarelor Dermatologice Biodermă, este primul produs care acţionează împotriva cauzelor şi consecinţelor leziunilor acneice severe.

• Asocierea unică a brevetului Fluidactiv®* + Bakuchiol acţionează direct asupra cauzelor acneei. Pielea reînvaţă să îşi regleze cantitatea şi calitatea de acizi graşi pentru a recrea sebumul caracteristic pielii sănătoase, prevenind astfel reapariţia coşurilor şi a punctelor negre. Combinaţia dintre esterii de alfa-hidroxi-acizi, acid salicilic şi acid citric, restabilesc claritatea pielii prin eliminarea coşurilor şi a punctelor negre, în timp ce gluconatul de zinc asociat cu enoxolona, calmează şi reduc roşeaţa cauzată de inflamaţie.

• Pielea devine netedă şi purificată, iar cicatricile sunt atenuate.
• Textură lejeră a Sebium Global face că acesta să pătrundă rapid în piele lăsând tenul fin şi catifelat.
• Non-comedogen, Sebium Global garantează o toleranţă excelentă.

Caracteristici:
Formulă parfumată.
Fără parabeni.
Non-comedogenic. Hipoalergenic.
Tub 30 ml.
ACL 520 187.8

Ingrediente:
AQUA/WATER/EAU, C12-13 ALKYL LACTATE, DIPROPYLENE GLYCOL, CITRIC ACID, CYCLOPENTASILOXANE, SODIUM HYDROXIDE, GLYCERIN, ZINC GLUCONATE, METHYL METHACRYLATE CROSSPOLYMER, SALICYLIC ACID, ARACHIDYL ALCOHOL, DIMETHICONE, MANNITOL, XYLITOL, RHAMNOSE, FRUCTOOLIGOSACCHARIDES, LAMINARIA OCHROLEUCA EXTRACT, GINKGO BILOBA LEAF EXTRACT, BEHENYL ALCOHOL, GLYCERYL STEARATE, PEG-100 STEARATE, SILICĂ, HYDROXYETHYL ACRYLATE/ SODIUM ACRYLOYLDIMETHYL TAURATE COPOLYMER, XANTHAN GUM, ARACHIDYL GLUCOSIDE, C30-45 ALKYL CETEARYL DIMETHICONE CROSSPOLYMER, GLYCYRRHETINIC  ACID, PROPYLENE GLYCOL, POLYSORBATE 60, CAPRYLIC/CAPRIC TRIGLYCERIDE, BAKUCHIOL, SQUALANE, FRAGRANCE (PARFUM).
Ce cred eu?

Consistenţă este plăcută, o cremă de culoare albă, uşoară, non-grasă.

  • Se absoarbe uşor în piele.
  • Simţi că acţionează (mici înţepături la aplicare).
  • Usucă coşurile şi calmează zonele iritate.
  • Micsorează cantitatea de sebum

Nemulţumiri:

  • după un timp tenul se obişnuieşte cu crema
  • nu a avut niciun efect asupra punctelor negre. Ele au continuat sa înfloreasca pe nas.
  • nu a prevenit apariţia coşurilor. Am avut un episod chiar urât, mi-au apărut o droaie de coşuri vulcanice pe frunte alimentate probabil de vremea caldă şi de lactatele consumate în ultimul timp.
  •  nu am putut folosi produsul ca bază de machiaj. BB Creamul de la Missha se adună în firimituri dacă este aplicat după Sebium Global.

Aş cumpăra produsul? Nu. Produsul este insuficient pentru mine. Acneea mea este ceva mai gravă iar, această cremă nu îi poate tine piept.
before-after

Pozele Before and After sunt făcute la un interval de 2 săptămâni. Rezultatele sunt mulţumitoare din punctul meu de vedere.

Sebium gel spumant
gel_1

Producatorul il descrie aşa:

• Formulat cu substanţe non-iritante, Sébium Gel Spumant curăţă delicat pielea.

• Sébium Gel Spumant reduce secreţia de sebum şi purifică epidermul datorită complexului sebo-reglator Fluidactiv®.

De asemenea, reglează calitatea sebumului.

• Baza de curăţare fără detergent garantează o toleranţă oculară şi cutanată excelentă.

• Sébium Gel Spumant este non-comedogen.

Proprietăţi:
Formulă parfumată.
Non-comedogen, fără coloranţi.
Sticlă de 200 ml cu pompă.

Ingrediente:
AQUA/WATER, SODIUM COCOAMPHOACETATE, SODIUM LAURETH SULFATE, PEG-200 HYDROGENATED GLYCERYL PALMATE, PEG-40 GLYCERYL COCOAŢE, DISODIUM EDTA, MANNITOL, XYLITOL, RHAMNOSE, FRUCTOOLIGOSACCHARIDES, ZINC SULFATE, COPPER SULFATE, GINKGO BILOBA LEAF EXTRACT, PEG-7 GLYCERYL COCOAŢE, CITRIC ACID, SODIUM COCETH SULFATE, SODIUM CHLORIDE, SODIUM HYDROXIDE, PROPYLENE GLTCOL, SODIUM METHYLPARABEN, SODIUM PROPYLPARABEN, FRAGRANCE (PARFUM).

Ce cred eu:

  • It’s the best thing ever!
  • Îmi place sistemul de dozare cu pompiţă!
  • Consistenta este ok, un gel de culoare albastră care nu se scurge imediat printre degete.
  • Curaţă extrem de bine! Nu mi-am simţit faţa niciodată aşa curată.
  • Face muuulta spumă.
  • Spuma abundentă nu irită ochii!
  • Nu usucă ca alte produse asemănătoare. Lasă tenul curat dar, nu şi uscat sau lipicios.
  • Se consumă extrem de greu. O singură doză este suficienta pentru faţa şi pentru gât.
  • Nu am nimic de reproşat acestui produs. I se potriveşte “mănuşă” tenului meu mixt.

O să-l cumpăr pe viitor? Da, da, da! Deşi costă puţin mai mult decât alte produse de acest gen(aprox. 40 de lei), merită din punctul meu de vedere.

Părerea Monicăi: Și eu folosesc acest gel spumant și sunt foarte încântată de el! Spre deosebire de gelul de curățare de la Eucerin, care deseori îmi lasă tenul uscat, acest gel este mai blând cu fața mea. În plus îmi place tare mult că este mai spornic că altele, eu am folosit numai mostre până acum și chiar m-au ținut destul de mult. După fiecare spălare tenul este curat, nu “strânge” și nu este sensibil la fiecare atingere. După ce o să dau gata mult-lăudatul Eucerin, o să trec pe Bioderma, produsul m-a convins pe deplin!

Vă tentează vreunul dintre produsele de mai sus?

Laterz,
Claudia

Tags: , , , , ,

This entry was posted on
Catchable fatal error: Object of class WP_Post could not be converted to string in /homepages/33/d493190773/htdocs/wp-content/plugins/qtranslate/qtranslate_core.php on line 455