Archive for the "Romania" Category

Când se vorbește de abuz în societatea, majoritatea lumii se referă la cel fizic, încă acesta nu este cea mai frecventa formă întâlnită. Chiar dacă pare inofensiv, abuzul verbal este mult mai dăunător victimei pe termen lung. Fiindcă este mult de discutat despre acest subiect, postarea va avea mai multe părți. Această prima parte va prezentă începuturile unui abuz în cuplu și cum se manifestă el în faza incipientă.

Să începem cu primele simptome: Acestea apar sub formă unor remarci aparent inofensive, când pur și simplu partenerul te ceartă că ai uitat ceva, sau că nu faci ceva cum i-ar plăcea lui , exemplu “Uite, ai uitat asta.” În general aceste remarci sunt urmate adesea de “Așa ești tu, mai aiurită, mai prostuță”. Partenerul incepe să vadă defecte în tot ce faci și să critice tot, majoritatea remarcilor fiind mascate de umor.

În faza incipientă agresorul nu va fi foarte direct, ci destul de evaziv, dar va deveni mai direct cu timpul, ca și când victima este mereu vinovată pentru toate. În mare parte a timpului agresorul va masca acest început de abuz cu umor și altinturi “Ah, prostuțo!” Fiindcă în mintea celui care domină orice face partenerul este greșit, cel care agresează va încerca mereu să găsească defecte în comportamentul celuilalt, chiar și când acestea sunt mici spre inexistente. Cu cât statul în societate este mai înalt, cu atât partenerul care domină va face referire la acesta pentru a stabili relația de superioritate în cuplu. Banii și jobul reprezintă de asemenea factori importanți în această relație abuzivă.

În general în fază incipientă partenerul agresat nu va riposta, fiindcă aceste alinturi sunt considerate normale în multe relații, iar critica provine de multe ori din faptul că te iubeste, sau așa crede victima. Când apare cearta pentru prima data, agresorul va aminti victimei ce greșeli a făcut în trecut, ba chiar va argumenta cum îndrăznește partenerul considerat inferior să îl critice și să îi explice că orice om face greșeli. După ceartă, agresorul își va cere scuze, însă va încerca să justifice alinturile și jignirile pe care le-a adus, argumentând că de fapt le-a zis în ceartă, și că nu crede că este așa. Eventual va insista cu atenția acordată și va încerca să obțina iertare prin cadouri.

După ceartă va urma inevitabil o perioadă în care alinturile sub formă de jigniri vor înceta, dar în maxim câteva luni ele vor revenii, de data această mai subversive, nu atât de directe, spre exemplu “Știu că ești cam prostuță, este ok că nu știi asta”. Inițial aceste replici nu au rolul de a jigni, ci de a corecta comportamentul partenerului considerat inferior. Nu sunt menite să distrugă încrederea în propria persoană, din contra, agresorul crede că prin corectarea comportamentului care nu este corect din punctul lui de vedere, victima va ajunge o persoană mai bună pe toate planurile.

În general agresorii duc lipsă de empatie și nu sunt în stare să perceapă de ce și când un om este extenuat, și își vor cere drepturile de partener dominant chiar și în cele mai nepotrivite momente.

Când sursa de umor la adresa victimei se va epuiza, agresorul va începe să folosească sarcasmul și ironia de față cu prietenii sau cu rudele victimei. Această formă de comportament nu va înceta foarte curând, nici chiar când este pus în fața situației, spre exemplu “Nu ar trebui să zici asta de față cu ceilalți.” Răspunsul lui va fi mereu “Dar și ceilalți știu cum ești, nu am zis absolut nimic rău, doar ți se pare, îți imaginezi prea multe”. Pe termen lung se instalează nesiguranța în public și neliniștea în compania partenerului.

Fiindcă în general acest gen de comportament apare la începutul relației, victima tinde să îl treacă cu vederea, pentru că încă există acei ochelarii roz de îndrăgostit pe nas. Cu timpul însă situația se va agrava, cum veți vedea în a două parte a postării.

via

P.S.: Știu că nu este subiect pe care multe dintre voi îl agrează, dar este din păcate realitatea cruntă, cu care se confruntă multe femei zi de zi. Poate o să vă ajute să identificați o astfel de relație și să ajutați persoana în cauză.

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

Poate v-ați dat seama că nu o duc chiar bine, lipsa de pe blog și de pe FB a fost destul de lungă și evidentă, dar sper să nu fiți supărate. Pur și simplu se întâmplă în viața mea niște lucruri care m-au dat peste cap și care trebuie să le pun în ordine, înainte să merg mai departe. Cele care trec printr-o despărțire vor înțelege probabil că în acea perioadă post-calamitate nu prea îți arde de conversație despre cosmetice și fashion, cu atât de mai puțin cu cât nu ai pierdut doar prietenul, ci și o prietenă dragă. Dar trec, eu sunt optimistă că se poate merge mai departe și știu că chiar dacă sunt departe, am niște prietene pe care le iubesc cu fiecare celulă a corpului meu. Și sper că sentimentul este reciproc!
Învățăm din greșeli, învățăm să iubim din nou dar mai presus de toate învățăm să ne ferim de persoane care ne rănesc emoțional voit, în repetate rânduri. Poate cândva o să vorbesc și despre abuzul și șantajul emoțional și nesiguranța pe care acesta o provoacă, însă nu acum, încă nu am trecut la stadiul la care pot fi obiectivă. Dar cred că este un subiect cu care se confruntă multe tinere și poate sfaturile mele vă sunt de ajutor. Dar nu acum, încă nu, dar în curând!

Pentru început vreau să vă povestesc cum a fost în România. Pe scurt: perfect! Și nici prin gând nu mi-ar fi trecut să cer ceva mai frumos și sincer, mă bucur enorm că am în jurul meu persoane care țin la mine și care au grijă să mă mențină sănătoasă, cel puțin dpdv mintal. Că dacă nu erau ele, mă urcam pe pereți de singurătate și depresie. Când ai prieteni buni, chiar nu îți mai trebuie psiholog, vă garantez!
Să începem cu începutul, mai precis cu Bloggers Meet. În gândul meu mi-am calculat la limită tot, de aceea când avionul meu a avut 40 de minute întârziere, îmi venea să îi iau la bătaie pe aia! Săracul tata, numai el știe cum a făcut 30 de minute de la aeroportul Otopeni la Piața Română, și prin ce miracol am ajuns la timp. Punctualitatea nemțească și-a pus amprenta și pe mine și sunt extrem de stresată când întârzii undeva, mai ales la o întâlnire organizată de mine! Parcă eram că un titirez și nici nu știu prin ce miracol al naturii am înghițit tarta elvețiană recomandată de Ștefania. A întâlnit fete noi Alina Anghel, Ștefania, Simona, Mona Croitoru, Mirela Neculai) am întâlnit prietene vechi și noi (Alexandra Enachi,Jully pe care o admir în fiecare zi, Ioana Dumitrache– o scumpete de fată, Anca Buruiană cu minionul ei,Alina Anisia, Daniela Gramu și pe Cosmina Alexandra). Și cel mai important, am văzut-o pe Claudia și chiar regret că nu am petrecut mai mult timp cu ea, o să recuperez eu altă data, o torturez o zi întreagă cu prezența mea! Sper că nu am uitat pe nimeni, și dacă da, mii se scuze. A fost oricum din punctul meu de vedere o seară superbă, pe care aș vrea să o repet de fiecare data când vin în țară!

A doua zi a urmat o excursie prin Herăstrău și apoi pe lac, unde mi-am dat seama că frica de apă este adânc înrădăcinată în mintea mea și nu noi scăpa de ea cât de curând. Prima parte a zilei ne-am petrecut-o în Muzeul Satului, un loc absolut superb, unde un biet cocoș de 50 de cm înălțime a băgat groază în niște bieți turiști germani care se agățau de toți copacii cu poame de prin muzeu. Nu le fac reclamă proastă , că sunt și ei oameni (și poate se joacă cu Google Translate într-o zi!), dar jur că la un moment dat îmi venea să zic clasicul “Nu sunt cu ei!” 😀

im_1
Ce mi-a plăcut tare, tare mult la Muzeul Satului este grija cu care este amenajat și păstrat. Și să nu mai vorbim de dibăcia țăranilor români, nici inginerii nemți nu s-au prins din prima cum funcționau diversele mașinării! La o casă am găsit o doamnă care ne-a explicat povestea cu măștile din imagine. Se zice că bărbații purtau aceste măști de Revelion și făceau cât mai mult zgomot pentru a alunga spiritele rele. Pe mine personal m-a impresionat acest muzeu, o să îi dedic o vizită mai lungă cu următoarea ocazie.
im_2
Seară m-am întâlnit cu Ruxandra de la Păpădiile Ruxandrei și m-a fericit cu un mic cadou. Mi se par superbi cerceii, nu mă mai satur de uitat la ei! Nu mă așteptam la această supriza, vroiam doar să o văd, și ea îmi mai face și cadouri. Mulțumesc pentru o seară superbă, abia aștept să ne revedem!
im_1_0

Inițial plănuisem să ajung și la Cluj, dar nu a mai fost cazul, vărul meu s-a gândit să facă pe Schuhmacher și exact ca el, a făcut și accident. Și așa m-am văzut plantată în Brașov, dar nu îmi pare rău. M-am distrat cinci zile cu această gămălie de copil, de care nu mă mai pot sătura. Dragoste mare, mai ales când ne jucam Avion cu motor și mai tăcea cam cinci minute pe ceas!  În Brașov m-am întâlnit cu Loredana cărei îi urez Însănătoșire Grabnică! și cu Alexandra, o persoană cu care am multe în comun pe partea profesională. Amândouă niște fete de notă 10 cu steluțe!

im_1_1

La întoarcerea în București ne-am oprit la Grădină Verona unde am realizat că drăcia aia de terasă este inutilă când plouă, dar eu am cerut pături și m-am încălzit la o limonadă cu Georgiana și cu Alexandra. Btw trebuie să va spun că Georgiana e la fel de scumpă ca pe blog, so cutsy-fluffy-puffy-cudly-snugly! Și Alexandra e unică, din multe puncte de vedere, unul dintre ele fiind nebunia dar și căldură sufletească!
A două zi am vizitat și Embassy și nu regret că le-am întâlnit pe Dorina, Cris și Alexandra Rotaru. De Alexandra o să îmi amintesc cu drag de fiecare dată când o plouă în rafale aici, o să mă gândesc la ea când avem tornade pe aici, o să îi transmit gânduri bune când mai dă o inundație. Și Cris și Dorina sunt la fel de simpatice ca pe blog, chiar mă bucur că le-am întâlnit!

Și cam asta a fost vacanța mea în România, mi-a făcut ziua mai bună să simt că cineva chiar crede în mine și chiar vrea să mă vadă… Și mă bucur ca le-am cunoscut pe fetele din blogosferă, unele mi-au intrat în inimă din prima! Chiar aveam nevoie de o cură de distracție și prietene :)

Câteodată avem nevoie de persoane care să facă pe psihologul, de aceea le mulțumesc că au fost acolo când am avut nevoie de ele… și sper să fiu și eu acolo când vor avea probleme, cel puțin virtual, că fizic mai greu. Fetelor contul meu de Fb e mereu deschis pentru voi! Vă mulțumesc pentru tot!

Nu am uitat de GA, de aceea sper să vă bucure vestea următoare: Vor fi două câștigatoare, primul premiul fiind cel din poză, și al doilea unul asemănător :).

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

Câteodată avem nevoie de timp

Posted by: Moniquein Romania, Women
23
iul

Câteodată avem nevoie de timp să ne dăm seama cine suntem, încotro mergem și cine ne sunt prietenii. Avem nevoie de timp să ne descoperim și să realizăm că ar trebui să fim mai selectivi, că prietenii adevărați nu țin cont că ai lipsit 6 luni, ci te iau în brațe și îți spun că le-a fost dor de tine. Că acele câteva persoane știu că faci greșeli, că ești om, și te cunosc atât de bine că ți-ar ierta fiecare prostie pe care o faci. Și slavă Domnului eu sunt un magnet pentru prostii și tâmpenii!
Și mi-am mai dat seama că dacă Universul îți închide o ușă, îți deschide un geam. Că atunci când rupi o prietenie sau o relație, cineva acolo sus îți va pune în cale o persoană unică, care te va ajuta să treci prin toate. O persoană lângă care înveți cine ești și lângă care descoperi că meriți mai mult decât ți se oferă la ora asta. Lângă care vezi că se poate și altfel. Și când vezi că doar tu poți schimba ceva, nu te mai poți întoarce la viața de dinainte.
Voi șterge postarea anterioară, nu pentru că sunt presată de cineva, ci pentru că de la Hapi știu că nu ar trebui să îmi bârfesc niciodată prieteni, chiar și pe cei care nu merită să îi numesc astfel. Că până la urmă timpul iartă și vindecă tot, și dacă ești un om bun, se vor găsi intotdeuna pretendenți la statutul de prieteni. Îmi pare rău totuși că persoana care ar fi trebuit să citească postarea, nu a prins esența mesajului. Și îmi pare rău că am crezut că nemțoaicele îți pot fi prietene sincere. După cinci ani acolo mi-am dat seama că noțiunile noastre de prietenie nu sunt compatabile, așa că de acum o să mă îndrept spre persoane care chiar merită atenția mea. Până la urmă sunt atâtea fete pe care le-am cunoscut zilele astea, pe care le admir și cu care mi-aș dori să leg o prietenie de durată. Și atunci de ce să îmi rup din timpul meu prețios pentru cineva care nu merită? De ce? Am și eu dreptul la fericire,  nu?

Și acum fresh news pentru fetele din București: va mai exista o întâlnire (cititoare și bloggerite) sâmbătă 27 iulie, la the Embassy Bucuresti, Piata Lahovari, Nr 8,Telefon: 0040 733 500 300. Să vedem câte fete îmi spun că vin și unde pot rezerva. Vă anunț din timp unde o să ne vedem mai exact!

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

Citind articolul Zuzelor “Puțin și de calitate sau mult, da’ scump?” mi-am dat seama că oricât am încerca să ținem în frâu latura de snobism, nu vrem sau nu putem. Trecând peste reclama mascată la Shiseido, articolul încearcă să explice de ce un produs ieftin nu se compară cu unul scump. Ceea ce probabil nu a fost luat în calcul este nivelul de trai al României și situația financiară a multor fete. Sau ceea ce diferențiază un produs scump de unul ieftin.

Să începem cu locația: Din păcate economia și nivelul de trai al unei femei din România nu îi permite mofturi scumpe. Un salariu mediu este în jur de 2000 de lei, și atunci un ruj de 200 de lei, care în România este de multe ori mult mai costisitor ca în străinătate este un moft exagerat de scump! Lumea preferă să investească într-o casă nouă, călătorii, nu rujuri și cosmetice scumpe. Dacă discutăm de țării precum Germania unde un salariu mediu al unei doamne de aprox. 25 de ani variază într 1000 și 1500 de euro, atunci un ruj de 50 de euro nu e capăt de lume, dar pentru România este diferența între o friptură și ciorbă de cartofi. Într-adevăr susțin cumpărarea produselor scumpe și calitative în defavoarea celor ieftine, dar proaste, dar sunt conștientă că un salariu românesc și nivelul de trai nu permit acest lucru.
Din păcate încă nu avem clienți educați care să prefere high-end, acesta fiind probabil și unul din motivele pentru care nu prea găsim review-uri la produse scumpe în blogosferă. Există clar o tendință spre low-end pe care o înțeleg și o accept.

Read the rest of this entry »

Un Paște mai altfel…

Posted by: Moniquein Romania
6
mai

Acesta este deja al doilea an când sărbătoresc Paștele alături de Dennis, prietenul meu, și de data asta am avut un oaspete special, unchiul meu din România! Fiindcă în Stuttgart zilele superbe le poți număra pe degete, am vrut să profităm de vremea frumoasă și să ieșim un pic la aer și la plimbare. Am fost la Wasen, sărbătoarea care se aseamănă cu Oktoberfest, și ne-am bucurat de tiribombe, de roata uriașă în care ne-am urcat să admirăm peisajul și de multe atracții vesele și zgomotoase.

Read the rest of this entry »

După ce am citit acest articol şi ideea acestei campanii, încep să cred că toată lumea evoluează, numai Biserica nu! Şi aici nu mă refer numai la Biserica Ortodoxă, ci şi la cea Catolică, nici una dintre cele două nu este mai brează. Amândouă sunt împotriva concubinajului, împotriva avortului, împotriva contracepţiei.
Problema apare insă când societatea evoluează, când avem femei care lucrează non-stop, care pun cariera deasupra unei vieţi alături de un partener, care şi-au dat seama că un copil nu trebuie să fie ţelul suprem în viată şi au început să folosească contraceptive. Şi acum Biserică care îţi dă, dar nu îţi pune în sac vine şi urlă “NU! Nu e bine că te ocupi de cariera, că vrei să îţi trăieşti viaţa fără un plod agăţat de gât, nu e bine că nu vrei să te căsătoresti abia când ai un venit fix şi un acoperiş deasupra capului! Nu! Trebuie să faci copii cât incă poţi, să te abţii de la acte sexuale, să fi cuvincioasă şi să respecţi întocmai ce spune preotul!”

Şi atunci tu ca om care vrei să faci şi altceva în viată în afară de copii, ce faci? Ori te abţii şi înghiţi în sec, ori te căsătoreşti cu prima/primul care îţi iese în cale, că până la urmă tensiunea se acumulează şi trebuie să o eliberezi cumva, nu? Din fericire pentru oamenii normali care au şi alte ţeluri în viaţa în afară de copii şi casă, s-a inventat sexul, concubinajul, iubirea fără un certificat şi contraceptivele. Ultimile chiar au declanşat o revoluţie prin anii 70 când femeile au început să decidă dacă şi când vor copii. De atunci medicina a evoluat enorm, de la clasicul prezervativ am ajuns la plasturi, injecţii şi alte chestii mai mult sau mai puţin ciudate. Astfel societatea s-a stabilizat, deţinem controlul asupra planificării familiale şi putem decide când suntem dispuşi să facem pasul cel mare, aka babies, nu lăsăm în voia sorţii, pardon Domnului, când vrem un copil de gât!

În principiu nu am nimic cu religia, de orice natură şi fel, ba chiar o susţin, dar nu are ce căuta în viaţa privată a fiecărui om, şi mai ales nu în dormitor. S-a dovedit în nenumărate rânduri că tensiunea sexuală care se acumulează în organism (că deh, suntem animale la origine!) trebuie eliberată cumva, că altfel avem parte de violuri, scandaluri cu copii molestaţi şi refulări sexuale, cu consecinţe mai mult sau mai puţin dramatice. Cum ar fi că în loc să susţinem înfrânarea ca metodă contraceptivă, am susţine accesul la educaţie sexuală? Cum ar fi ca în loc să proclamăm că sexul este un act murdar, să prezentăm sexul că o metodă de comunicare între doi oameni care se iubesc cu sufletul și trupul? Cum ar fi că în locul unor principii precum “Contracepția, un păcat care înnegrește suflelele şoților, și ușor ușor îi depărtează unul de altul” să discutăm deschis despre ce înseamnă o viaţa sexuală împlinită, una în care soţii (sau iubiţi) să nu se teamă că un moment de neatenţie îi poate costa un copil? Când discutăm despre ce înseamnă o relaţie, un cămin fericit, o viaţa fericită alături de partenerul pe care iubiţi şi respecţi? Cum ar fi că în loc de dogme şi legi nescrise, să discutăm despre educaţie sexuală, planificare familială şi un cămin fericit, şi ce implică el? Poate pe viitor o să avem mai puţine căsătorii destrămate şi mai multe cupluri fericite.

Cum am zis nu am nimic cu religia, doar că societatea modernă şi evoluţia ei nu prea se împacă cu principiile religioase ale acestor instituţii şi din păcate pentru ei, omul de rând va alege să se distanţeze de Biserică tocmai pentru că nişte preoţii au venit cu ideea că este rău să ne iubim partenerul.
Mi s-ar părea corect că Biserica să ofere ajutor financiar acelor familii care nu pot să îşi întreţină copii născuţi din dragoste, să ajute orfelinatele care adăpostesc copii făcuţi din lipsa de educaţie sexuală, să ajute cu un venit destul de mare acele famili religioase care nu au descoperit metodele de contracepţie. Când stăteam la Braşov, aveam sub noi o familie care practica ortodoxia după rit vechi. Aveau 10 copii. Stăteau în două camere, plus o bucătărie mare. 10 copii în două camere. Vi se pare normal? Când o să vină Biserică să ofere acestor familii o casă şi susţinere financiară, atunci probabil o să mă chinui să înţeleg şi să accept principiile lor. Până atunci să nu mai aud că contracepţia e dracul, când ei se plimbă în maşini de lux şi 10 copii dorm pe jos în două camere.

O altă consecinţă al acestei mentalităţi învechite este faptul că de multe ori spitalele aflat sub tutela bisericilor catolice refuză să ofere ajutor femeilor violate; chiar a fost de curând un caz în care doctorii nu au vrut să dea pastila de a doua zi unei femei care a fost forţată să întreţină acte sexuale pe motiv că ar favoriza avortul. Într-un final femeia a primit pastila, dar numai după ce câţiva doctori au dezbătut ce viaţă ar avea un copil născut dintr-un viol. Nu vreau să mă gândesc prin ce clipe de teroare şi spaimă a trecut săraca femeie! Nu am nimic cu acei oameni cuvincioşi, dar te poţi numi om când vrei să distrugi viaţa altuia cu intenţie?
Sincer nu înţeleg cum în secolul 21, când teoretic ar trebui să fim moderni şi luminaţi, acceptăm să ne orientăm după legi de acum 2000 de ani.

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique