Posts Tagged "Inglot"

Pfui cum trece timpul! Parcă ieri scriam primele cuvinte pe blog,  începuturi timide și slabe calitativ. Nu insinuez că acum aș fi evoluat foarte mult, dar măcar nu mai am frică de scrie ce gândesc, de necunoscut și de oameni. Măcar acolo stau mai bine, că în alte departamente nu am evoluat foarte mult. =))
Statisticile îmi zic că sunt multe fete care mă citesc, și le mulțumesc că o fac, pentru că câteodată am impresia că scriu doar pentru mine. La un moment dat discutam cu o prietenă din România și îmi zice “Că uite ai scris pe blog din asta și din asta” și eu eram chiar mirată că cineva chiar citește tot ce scriu! Wow! Nici nu vă imaginați cât înseamnă pentru mine acest lucru, îmi saltă inima de bucurie când mai văd un cititor nou pe blog, sau un comentariu de la o persoană pe care nu o cunosc! Cum mai sare un picuț mai sus statistica, cum țopăie și inimioara mea de fericire, de parcă aș fi un copil mic. De fapt, ce vorbesc? Sunt un copil mic când e vorba de jucăria mea preferată-blogul și interacțiunea cu voi!

Știu că nu am făcut un giveaway de ceva vreme și vreau neapărat să mă revanșez, așa că în curând va urma unul măricel, cu un twist. Nu, nu o să vă pun să ghiciți ceva, nu o să vă pun la treabă (prea mult), dar o să vă testez dacă chiar citiți ce debitez eu pe blog, pentru că sincer, nu doresc să încurajez vânătoarea de GA, ci doar să le premiez pe fetele care chiar mă citesc, de multe ori din umbră. Că orice bloggeriță mi-ar plăcea să văd că cititorii mei sunt activi, dar nu o să mă apuc să dau premii pentru comentarii, până la urmă cine vrea comentează, cine nu, nu. Aș vrea să o faceți din inimă și cu drag, nu pentru că vă dau chestii gratis. Poate fac chiar două GA, să văd cum stau cu finanțele 😀
ga-1                           O parte din produsele pe care le puteți câștiga în câteva zile pe blog!

Mai nou am obervat că Google Reader s-a decis să ne zică PAPA și să ne lase cu ochii în soare. De aceea dacă vreți să urmăriți acest blog și din iulie, v-aș recomanda fie Bloglovin, fie RSS feed, fie prin mail, fie pe FB. Atenție, dacă mă urmăriți pe Fb, trebuie să bifați în căsuța de Like Follow in News Feed, fiindcă altfel nu o să vedeți toate postările. Iubi îmi este dator cu o postare despre noul Feedly, alternativa la Google Reader, dar cred că mai durează până o să fie gata. :(

În ceea ce privește cosmeticele, nu am mai lăsat toată averea mea în Dm și Douglas, cosmeticele de la Inglot au fost ultima scăpare, dar nu regret nimic, îmi plac toate! Dar abia o aștept pe sora mea din Scoția, vine în Germania la sfârșitul lunii, așa că presimt că o să vină cu concealerul Collection 2000 și bronzerul Bourjois. Ce credeți că mai merită cumpărat din UK? Nu aș trimite-o să îmi caute ceva în Primark, pentru că sincer îmi este un pic frică, nu avem aceleași gusturi sau aceleași mărimi așa că nu m-aș arunca la haine, deși hauluri de pe YT Primark îmi plac la nebunie! Mai vreau și revista Elle cu rimelul Benefit They’re real, este preferatul meu și Kitty tocmai ne-a spus că există o promoție pe meleagurile britanice.

inglot_6
Mai sunt datoare cu un TAG de la Dorina, și sper să îl fac cât de curând, chiar dacă eu din obișnuință și din cauza unor probleme de sănătate am cam renunțat la dulciuri. Dar de dragul ei îl fac!
Și m-am gândit să scriu un pic și despre jobul meu, ce înseamnă și ce implică, cu dezavantaje și avantaje. Și mai am atâtea idei de postări, să văd doar cu fac cu pozele, ca să iasă cât mai bine!

Ce v-ar plăcea să citiți pe blog? Ce v-ar interesa în mod deosebit?

Obsesia muzicală a zilei( îmi place mesajul, îmi place piesa, îmi place clipul, îmi place întregul pachet!) :

Până data viitoare,
Liebe Grüße,
Monique

Pentru că nimic nu este mai prețios pe lumea asta ca niște prieteni pe care te poți baza mereu. Și credeți-mă când spun că am cele mai bune prietene din lume! Sunt la fel de zuze că mine și la fel de înnebunite după cosmetice ca posesoarea blogului, așa că atunci când e un târg de tipul Cosmobeauty, am spioane care îmi mai cumpără și mie una, două chestii. Și am încredere totală în gusturile lor, sunt sigură că nu au cum să dea greș, că doar na… știu cam ce vreau și știu ce le poate spatele. 😉 Și aleg mereu numai ce e bun! De aceea le mulțumesc zuzelor de Alice și Claudia, ele îmi fac fiecare zi mai frumoasă. Sincer, o zi fără să vorbesc cu Claudia e goală, așa de dependentă sunt de ea!
Și acum să vă arăt ce mi-au luat zuzele!
oje_orly
inglot_2 inglot_3

inglot_4
Eu am rugat-o pe Claudia să îmi cumpere o ojă și pe Alice să îmi ia un blush Inglot, și uitați-vă cu ce m-am ales! Nu mă plâng, nu mă înțelegeți greșit, ba din contra, fac deja lista de cadouri pentru ziua zuzelor, că doar trebuie să mă revanșez, nu? 😀 O parte (creionul, blushul maro nr 51 și demachiantul) au fost goodies primite la cumpărarea unui produs Inglot, mai precis blushul roz nr 27. Sunt foarte încântată de blushuri, nu mă așteptam să fie atât de pigmentate și fine, așa presimt că o să fac o vizită noului magazin din Băneasa când ajung în țară! Ojele sunt simpatice, nu mă prea înțeleg eu în general cu pensula subțire, dar presimt că o să le port des în vară, sunt culori perfecte de acest anotimp (stânga Garnet Truth și dreapta Fabfuschia). Știu de pe acum că a doua nuanță o să fie ideală pentru pedichiură, e așa de vie și strălucitoare! Creionul e mat, seamăna un pic cu cel de la Clinique.

inglot_6

inglot_7

inglot_layout

inglot_8

inglot_11

inglot_12

inglot_13

Acum câteva zile am avut un job cu un om minunat, și după, fiindcă am fost gata în două ore și noi eram plătiți pentru 4, ne-am urcat în mașină și am fugit la Metzingen, unul dintre cele mai mari outleturi din Germania. Și așa mi-am mai câștigat un prieten și un shopping trip la outletul Esprit și Vero Moda. De la Vero Moda am ieșit cu această gecuță superbă, la doar 20 de euro și de la Esprit cu două perechi de blugi pe care îi puteți admira mai jos. Amândouă perechile au fost împreună 20 de euro! Pomană, ce mai! Și evident că atunci când vezi sandalele pe care le-ai visat dintotdeuna, nu le poți lasă acolo. Această pereche a fost doar 8 euro, chilipir, mai ales la cât de comode sunt!

haul_gecuta_veromoda

haul_sandale_esprit

im_1

stuttgart_9

În rest mi-am mai luat o pereche de high wedges că în cei vechi intră apa la greu și da, aici plouă! În rafale chiar câteodată, spre dezamăgirea multor locuitori, inclusiv eu. :( Și la cât de sensibiloasă sunt eu la picioare, cred că ajunge o ploaie bună să mă bage în pat cu șervețele și ceai, așa că mai bine suflu și în iaurt!

haul_tenesi
Cam atât cu shoppingu din ultima vreme, nu e mult, dar e plăcut și parțial necesar. Mai degrabă total, că produsele decorative la justific eu cumva! :)
Eu în general postez pozele cu produsele pe care le cumpăr prima dată pe pagina de Fb, așa că dacă vreți să fiți la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up sau cu ultimile hauluri, vă aștept cu un like aici.

Obsesia muzicală a zilei:

Până data viitoare,
Liebe Grüße,
Monique

So I went shopping…

Posted by: Moniquein Fashion, Travelling
28
sep

Zilele astea am cam lenevit în stil mare (nu că vremea ar fi permis altceva :P) și am mers la cumpărături. De câteva luni încoace tot am strâns bănuți cu gândul că îi voi cheltui pe aici. Și cam asta am făcut în zilele astea, am spart bani în voie :))

Fiindcă mai urmează o sesiune de shopping în Londra care va include mai mult ca sigur alte haine, astăzi o să vă arăt doar accesoriile și cosmeticele cumpărate.

Am plecat cu o lista concretă de acasă, dar pe drum mi-am dat seama că lista mea nu se pupa nicicum cu ce am găsit. Așa că am revizuit lista. Inițial îmi doream mult mai multe cosmetice însă pe parcurs mi-am dat seama că am deja atâtea acasă, că mai degrabă îmi cumpăr ceva ce nu expiră (aka haine). În plus multe chestii pe care le-am tot admirat pe net fie nu se găseau în magazine, fie nu arătau atât de atrăgător în realitate, fie mi s-au părut prea scumpe.

Să începem cu cosmeticele.

Îmi doream foarte mult un fond de ten și când am văzut promoția la Boots (6 lire) l-am cumpărat pe loc. De când l-am luat, l-am folosit aproape în fiecare zi și pot spune că blogosfera nu îl tot lăudă degeaba.

rimmel_wakemeup

Următorul produs l-am găsit la TK Maxx la reducere și deși am atâtea nude-uri (Nude’Tude, Caviar & Bubbles) m-am gândit că încă o trusă nu mi-ar strica. Prețul a fost de 13 lire, extrem de puțin pentru o trusă. La TK Maxx am mai găsit niște seturi OPI la 15 lire și oje essie la 10 lire (3 bucăți) însă încerc să mă autoconving că nu îmi trebuie nimic…

nude-on-nude

Următorul produs este un fard de ochi Inglot. Când am găsit Inglot aici am sărit în sus de fericire. Nu mai văzusem niciodată fardurile lor și chiar eram extrem de curioasă. Fiindcă aveau reducere la anumite farduri,mi-am ales și eu unul, mai precis nuanța 407 pearl. Mi se pare o nuanță de zi, purtabilă însă cred că ar ieși ceva frumos și în combinație cu niște culorii mai închise. Încă cochetez cu gândul dacă să îmi cumpăr sau nu măcar o paletă freedom system de 3 farduri. Aici carcasa vine gratis, însă parcă 13,50 lire nu e chiar puțin. Când mă gândesc că de banii aia mi-am luat 2 perechi de pantofi… ce ziceți fetelor, merită sau nu fardurile de la ei?

inglot_pearl_407

Ultimul produs cosmetic este un creion-ruj de la GOSH (e cronică boală cu creioanele-ruj :P). Fiindcă Gosh avea lichidare de stoc, creionul a fost doar 2 lire. Îmi place culoarea, îmi place ambalajul însă mi se pare că îmi usucă buzele.

gosh_pen

Am văzut că Superdrug are acum promoție la Revlon 3 for 2 (cumperi 2 produse, primești 3, al treilea fiind cel ieftin) și mă uitam la faimosele Revlon Lip Butters resp Revlon Just Bitten kissable Lip Stains, însă la ultimile nu aveau toate nuanțele, ci doar 5, așa că diversitatea era foarte mică. La celelalte mi-a plăcut nuanța Macarons și Peach Parfait. La Superdrug am găsit produse Mememe, de care v-am tot povestit aici și aici, Sleek (inclusiv paletele Respect și Supreme), beauty uk, Barry M, Miss Sporty, Rimmel, Gosh, MUA (dar fără faimoasele palete), GOSH (care mi s-au părut incredibil de scumpe!) și altele pe care nu le cunoșteam. Ceea ce m-a frapat era starea produselor. Testerele erau mânjite și murdare, produsele erau murdărite în multe cazuri, nu am găsit pe nicăieri șervețele cu care să mă șterg după ce am încercat testerele și produsele erau de multe ori aruncate de-a valma. All în all mi-a lăsat o impresie amară, mai ales dacă stau să mă gândesc că în DM intru cu cea mai mare plăcere și foarte greu ies. Poate de asta am fost atât de reticientă la cumpărături…
img_7153
img_7156

Înainte să vă arăt ce accesorii mi-am luat vreau să lămuresc o chestie: eu în fiecare an fac pasiune pentru ceva. Anul trecut a fost culoarea roz prăfuit și albastru marin, anul acesta sunt țintele, țepii și accesoriile masive. În plus mi-am dat seama că ador stilul masculin, cel puțin în partea de jos a corpului. Cu iubi am avut conflicte masive în vară că am zis că oxforzi sunt pantofi prea masculini pentru o doamnă. Ce face Monique când nu mai e iubi în preajmă? Exact, cumpără 2 perechi de oxforzi, o pereche într-un roz prăfuit și una în gri, ambele de la New Look, ambele la reducere fiecare 7 lire.

oxforzi

Următoarea escală a fost în Primark de unde am plecat relativ dezamăgită. Eu care îmi imaginasem o Mekka a modei, mi-am dat seama că locul meu nu este acolo. Produsele mi s-au părut ieftine (nu doar ca preț, ci și ca prelucrare și materiale folosite), banale și nicidecum deosebite. În plus spiritul nemțesc organizatoric din mine s-a simțit total aiurea văzând accesorii lângă pulovere, balerini lângă genți, brățări lângă bluze, pantaloni lângă sacouri. Haosul, fie el și cât de cât organizat mă face să mă simt mică și neajutorată. Nu știam în ce parte să întorc capul mai întâi și îmi era frică să nu ratez ceva… așa că până la urmă am ieșit aproape cu mâinile goale. Mi-am ales doar o bentiță de păr roz cu ținte și un colier masiv cu țepi.
primark

Am intrat în Topshop și am ieșit la fel cu mâinile aproape goale. Poate sunt eu zgârcită, dar 30 de lire pe o bluză mi se pare mult. Fuste nu prea aveau, pantalonii îmi erau toți scurți (btw aici există moda pantalonilor cu vedere la fund sau cu vedere la glezne, ambele variante nefiind chiar pe placul meu) pulovere mai am și blazere la fel, așa că nu prea am avut ce să aleg. M-am oprit în schimb la accesorii unde m-am ales cu un inel ciudățel, dar foarte drăguț și cu o pereche de cercei cu țepi ( see a pattern there? :)))
inele_2
cercei_2

La Accesorize mă așteptam să găsesc mai multe chestii care să îmi placă, dar iară nu m-a încântat nimic în mod deosebit în afară de acești cercei.

cercei
“Size matters” când e vorba de bijuterii, cel puțin în cazul meu, așa că sper să nu vă mirați de dimenisunile accesoriilor cumpărate. Am descoperit un colier care mi-a plăcut pe loc într-un magazin care vindea solduri așa că nu m-am putut abține și l-am aruncat în coșuleț. Pentru 2 lire oricum merită cu brio. Lângă colier mai erau nste cercei cu porumbei, care deși par mari și grei, sunt foarte eleganți și lady-like. Și cum trebuie să am amintire că am fost prin UK, mi-am ales acești cercei cu emblemă.
colier
cercei_3
cercei_4

Ultima escală a fost la Miss Selfridge unde m-am ales cu un inel aurit după ce am salivat la bluze și rochii.
inel

Cam acestea au fost cumpărăturile mele în materie de accesorii și cosmetice.

Care sunt accesoriile voastre preferate toamna aceasta? Le preferați pe cele simple sau pe cele masive?