Am stat mult și m-am gândit dacă  voi publica sau nu acest articol, mai ales după ce am citit ce a scris pasagera. Recunosc că de multe ori am fost tare ca piatra și am rezistat tuturor trendurilor care au trecut pe lângă mine, însă la trendul BB Cream am cedat. Inițial mi-am dorit o cremă cu SPF, însă după îndelungi căutări, am găsit fie ceva care nu m-a mulțumit ca preț, ori care conținea alcool și am tot amânat cumpărarea ei. Cu BB cream-ul de la Garnier am avut o întâlnire mai puțin plăcută și de aceea nu eram atât de sigură că se merită investiția în una originală; însă am avut noroc cu o prietenă bună care s-a îndurat de mine și mi-a trimis niște produse originale din Corea, printre care și produsul pe care îl voi prezenta mai jos.

Nu cred că mai are rost să va povestesc de unde vine denumirea de BB cream și mai ales ce face și ce promite. O să va las la final niște link-uri, dacă chiar vă interesează istoria acestei creme miraculoase.

Pe scurt ele promit o îmbunătățire vizibilă a tenului și multe alte efecte pozitive care mie personal îmi sună a reclamă mascată. Am fost mereu sceptică în privința produselor doi în unu și încerc să le evit pe cât posibil; produsele pe care le folosesc eu fac un lucru și bun, nu 30 de chestii proaste, însă BB Cream-ul meu de la Etude House face cel puțin  două lucruri bune: mă protejează de soare și îmi acoperă cicatricele. Însă are și defecte după cum puteți vedea mai jos.

im3

Ambalajul

Deși la prima vedere tubul pare visul oricărei persoane obsedate de igienă aka me, cu timpul am ajuns să  urăsc acea pompița. Încă de la primele utilizări mi-am dat seama că ceva nu este în ordine deorece de fiecare dată ieșea mai mult produs, însă am crezut că e doar fantezia mea. Din păcate nu a fost și am realizat cu timpul că pompița este foarte pretențioasă, că altfel te poți trezi cu hainele pătate în scurt timp. Eu am ajuns să frec toți blugi pe care i-am avut, și a fost ceva de lucru până am scos propusul din ei datorită texturii ei fluide.

Concluzia: Ori vă machiați fără haine pe voi ori aveți mare, mare atenție cu pompița!im4

Textura

Textura se află că fluiditate între Lancome Teint Miracle și Catrice Infinite Matt, însă tinde mai mult să fie fluid, de aceea eu folosesc o pensulă stipling pentru aplicare. Deși teoretic aș putea să îl aplic cu degetele, am observat că nu pot să umplu toate golurile de pe tenul meu și prefer să recurg la stippling brush, mai ales că îl întind așa mai repede și cu o acoperire mai mică decât dacă aș folosi degetele.

im7

stânga: Lancome Teint Idole; dreapta: Etude House BB Cream

im5

stânga:Missha No 21;   centru:Etude House BB Cream;   dreapta: Lancome Teint Idole

Spre surprinderea mea BB Cream-ul acesta are un efect de masca instantaneu și în primele 5 minute pare că aveți o tenul foarte încărcat, dar în aproximativ 10 minute își revine și devine natural și foarte mat. De aceea eu aștept ceva timp după ce îl aplic și abia la final adaug pudra.

Un alt motiv pentru care aștept 10 minute să aplic pudra este faptul că produsul oxidează; dar nu oxidează spre închis să devin un cetățean al Africii, ci devine cu o nuanță mai deschis și ajung astfel un locuitor al iubitei Asie. Pentru persoanele cu tenul foarte alb, acest efect este foarte iubit și dorit, pentru o persoană cu tenul măsliniu ca al meu, not so much! Însă acest efect are și un contra-efect: după câteva ore începe să se adapteze culorii tenului meu și deși tot sunt puțin mai albă, nu sunt extrem de gostly-like. Acel neajuns poate fi corectat în cel mai rău caz cu o pudra mai închisă însă eu am obervat că de multe ori nu a fost nevoie de foarte multă retușare.

Senzația pe care produsul îl lasă pe ten este ușor lipicios, însă această senzație nu persistă pe ten mai mult de 10 de minute.

Deoarece textură nu este “ mișcabilă ” gen unde îl pui acolo stă toată ziua(!), chiar trebuie să lucrați cu atenție și rapiditate, dar devine rutină după câteva zile.

Eu spre exemplu aplic cantități mici pornind de la colțul extern al buzelor până sus la pomeți și apoi cu pensula de stippling blenduiesc bine din interior spre exterior. În general, dacă nu folosesc în prealabil primer pe zona centrală a feței , voi reveni cu un al doilea strat pentru aceea porțiune, astfel nu încarc inutil restul feței.

im8

Eu am folosit cream-ul cu cremă hidratantă și singur, însă am observat că se simte mai light cu o cremă aplicată în prealabil.

În principiu îl puteți folosi și fără o cremă, însă pe tenul mixt nu va rezistă mai mult de 6 ore, în timp ce cu o cremă durează până la 8 ore. Eu în general mai uit de pudra, însă nu este chiar tragic la ce vreme avem acum (ploaie și frig), însă pe vremea caldă aș recomanda folosirea unei pudre, și eventual reaplicarea ei și după 4,5 ore.

Acoperire și transfer

Adio pete de culoare, adio zone roșii, adio pistrui! Știu că multora la plac pistrui, însă eu îi urăsc, mai ales vara când devin foarte pigmentați; credeți-mă nimeni nu vrea să arate ca Pippi Langstrumpf! Acoperirea este mică spre mare, însă efectul nu este unul de masca (cel puțin nu pe termen lung) și pe deasupra consistența îi permite să fie buildable fără să încarce tenul.

im1

Naked

im2

Cu Etude House

im6

După 7 ore la căldură medie

De asemenea crema oferă o uniformizare a tenului.

În ceea ce privește transferul iubesc acest produs: acesta este minim pe vreme rece însă ceva mai mare la 30 de grade, însă nu exagerat de mult, cel puțin nu la fel de mult că BB Cream-ul de la Garnier. Am observat urme pe telefonul mobil pe vreme caldă, însă nu pe bluzele mele albe, ceea ce pentru mine e absolut vital, mai ales că am făcut o pasiune pentru culoarea albă vara aceasta!

Efecte pe termen lung

Înainte de toate doresc să anunț că nu sunt dermatolog, nu am cunoștințe legate de funcțiile pielii, de aceea voi prezenta doar ce am observat la pielea mea.

Știți că m-am plâns că aceea cremă cu vitamine E de la The Body Shop nu și-a făcut treabă că lumea și eram chiar dispusă să renunț la ea, însă am schimbat tonerul cu unul de la dermalogica și am continuat cu crema și cu BB Cream-ul. Din fericire am observat o schimbare plăcută: pielea a devenit mai hidratata iar acele zone uscate dintre sprâncene și pe maxilar au dispărut.

Nu pot afirma cu certitudine că acele mici coșuri cu care m-a binecuvântat mama natură au dispărut datorită acestei creme (cu toate că tonerul are o concentrație de acid salicilic de doar 0,5% spre deosebire de tonerul de la Paula’s Choice care are 2%, și mi-a fost frică că toate coșurile și punctele negre vor reveni) însă pot afirma că nu au apărut mai multe. O bună parte din ele s-au vindecat, însă nu în totalitate după cum puteți vedea în poze.

Un alt efect pozitiv este că o parte din pistrui și-au schimbat pigmentația, devenind mai deschiși la culoare și în general toată fața a devenit mai deschisă, ceea ce sincer nu îmi displace! :D

Din păcate nu știu cât de des voi folosi acest produs vara, deorece are SPF 30/PA++ și chiar nu intenționez să rămân brânzică toată vara. Probabil că voi schimba cu o cremă cu un SPF mai mic, însă mă voi întoarce la acest produs prin toamnă. Aceasta este formulă veche, din câte am înțeles, de atunci au schimbat atât ambalajul cât și formula, însă mai mult că sigur că o voi testa și pe aceea.

Ingrediente

Ce spun cosmeticop si alte site-uri:

pearl extract- efect anti-aging revitalizant; titanium dioxide- protectie solara;dipropylene glycol- aderant; cyclopentasiloxane-aderant; phenyl trimethicone -silicon; hydrogenated polydecene- polimer emolient; butylene glycol dicaprylate/dicaprate- emolient; butylene glycol- aderant; arbutin- stopeaza productia de melanina; ethylhexyl olivate- emolient pentru protectia solara; cetyl PEG/PPG-10/1-dimethicone-  silicon; sodium chloride- faciliteaza combinarea celorlate ingrediente; cyclohexasiloxane- silicon; zinc oxide- protectie solara si albire; talc-silicat mineral; sodium hyaluronate-hidrateaza pielea;polyglyceryl-4 isostearate- emolient;

hydrogenated vegetable oil- extract de uleiuri vegetale; sorbitan isostearate- agent emulgator; hexyl laurate- emolient; disteardimonium hectorite- agent inhibator, cu pigmenti; beeswax-miere cu efect emoliant; sorbitan olivate-faciliteaza combinarea celorlate ingrediente; calcium stearate- colorant (?); dimethicone- silicon; propylene carbonate-faciliteaza combinarea celorlalte ingrediente; triethoxycaprylylsilane-silicon; dimethicone/methicone copolymer- silicon; adenosine- are efect anti-inflamator; silica- efect de absorbtie; calcium carbonate- efect de absorbtie; ginko biloba leaf extract- antioxidant puternic(!); ulmus campestris (elm) extract-efect astrigent; pinus densiflora extract-efect hidratant; adenium obesum leaf cell extract- efect regenerator;agastache rugosa extract- efect antioxidant,astrigent; tocopheryl acetate-vitamina E; disodium EDTA-faciliteaza combinarea ingredientelor, phenoxyethanol- conservant , caprylyl glycol-conservant, ethylhexylglycerin-conservant, hexanediol, 1,2-hexanediol-conservanti, CI 77491, CI 77492, CI 77499, fragrance

Concluzia

Iubesc acest produs! Spre deosebire de cel de la Garnier care îmi lasă tenul lipicios, acest produs lasă tenul încărcat, oferă acoperirea necesară fiind buildable. Are un SPF foarte mare și îmi oferă o hidratare de-a lungul întregii zile.

Despre BB Cream-urile asiatice

Despre efectele Bb Cream-urilor asiatice la fete

Alte review-uri la Etude House:

Preț și achiziție

Produsele BB Cream asiatice pot fi comandate direct din Corea prin intermediul Ebay-ului. Un vânzător a tot fost recomandat de blogerițele de pe aici, însă sunt cel puțin 5,6 persoane de încredere care oferă produse originale.

Această fată are și produse Skin 79, iar pe mine mă tentează în mod deosebit acest set de 4 mini-creme pentru testare.

Prețurile variază între 16 și 18 euro în funcție de produs și transportul este gratis.

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

 Azi am aflat (sau mai degrabă ieri că nu știu exact când o să apară articolul) că la sfârșitul lunii o să dau o tură în țară, pentru că am ceva probleme de rezolvat și pentru că va fi probabil singura mea vizită până la Crăciun. Ce ciudat sună când “acasă” nu mai este casa unde ai crescut 8 resp. 10 ani de zile, dar well, așa e viață, ne poartă în locuri nebănuite.

Tocmai fiindcă vin eu în țară, produsele de la blogsale vor ajunge odată cu mine. Sper să nu vă supărați, dar nu pot să le trimit mai devreme.

Având în vedere că mă voi ocupa personal de comenzi, costurile diferă un pic, mai precis pentru București și Brașov și probabil Sibiu (nu știu sigur, să văd pe unde trece Sverakul) costurile vor fi 0, vor costa doar produsele în sine. Și eventual, dacă Marinux mă primește, o să dau o tură și prin Constanța, să mai văd și eu marea, că nu am văzut-o de trei ani de zile. Și vreau să văd și Inglot, printre altele.

Pentru provincie costurile sunt de 3,5 lei, cât costă pachetul normal. Fetele care mi-au plătit deja vor avea parte de o surpriză, însă cu ele voi discuta în particular.  

Eu ajung în România cel târziu pe 26 mai și voi încerca să pun pachetele cât  mai repede. Îmi pare rău pentru fetele care trebuie să aștepte atât, dar sper ca produsele și micile cadouri să vă placă.

În rest voi mai aduce produse de la următoarele firme:

  •  essence inclusiv colecțiile limitate (Soul Sista, Fruity, Rebels, Barefoot Beauties, A new league)
  • Catrice inclusiv colecțiile limitate (Coolibri, Revoltaire ce mai găsesc, Million Styles, Cruise Couture. Ojele din Million Styles costă 14 lei, in rest preturile sunt zic eu decente si nu difera cu foarte mult de cele din magazin)
  • Alverde inclusiv Alverdissima
  • P2  inclusiv colecțiile limitate (Viva Argentina, Mission Sommer Look, Denim Delight)
  • Maybelline Fit me line și noua linie de produse, Maxfactor double lipstick.
  • essie nail polish- 36 lei; top coat- 40 de lei
  • L. A. Colors-  în general aceste produse sunt foarte ieftine, dar nu știu să vă spun prețuri exact la toate produsele. Nu diferă foarte mult însă de essence ca preț, poate chiar mai ieftine.
  • Produse Misslyn
  • Produse Anny (mini-seturile sunt superbe)
  • Produse Allessandro
  • Produse Butter London
  • Produse Helena Rubinstein
  • Produse Artdeco inclusiv colecțiile limitate (Marakesh Sunset)
  • Produse Shiseido, MAC, dacă vă interesează ceva din noile lor colecții.
  • produse dermalogica
  • Intenționez să plasez o comandă pe site-ul de unde mi-am cumpărat blush-ul acesta și iluminatorul. Se calculează 1 euro= 4,4 lei , plus un euro pachetul pentru Germania (aici variază prețul, dacă se adună o sumă destul de mare-50 de euro, clar pică această taxa), plus taxa pentru provincie, dacă nu sunteți din orașele respective. Acum au niște reduceri foarte tentante la produsele mememe și cu greu m-am abținut să nu dau o comandă la ei. Tot ei au si Beauty Blender-ul.
  • produse Zoeva; se  aplică aceași regulă ca mai sus

Dacă ne adunăm mai multe, ieșim chiar destul de ieftin zic eu, mai ales dacă sunteți din orașele mai sus menționate. Pentru aceste produse comenzile se fac până pe 25 mai, să am timp să plasez comandă și să și ajungă la mine, iar bani i-aș dori în cont până la acea dată. O chitanță ajunge în cel mai rău caz, însă nu este neapărat nevoie. Dacă ați pus banii un pic mai devreme eu o să îi văd  în cont.

Dacă vă interesează vreun produs din cele mai sus menționate, dați-mi un mail și o să vă spun prețurile. În general nu diferă cu foarte mult de cele din magazin, maxim trei lei, în funcție de produs.

Bani i-aș dori în avans. Eu cumpăr în general toate produsele în ultimile zile înainte să plec, de aceea dacă ajung până atunci în cont (sau puteți dovedi cu o chitanță că trasnferul a fost efectuat) nu va fi nicio problemă. Având în vedere că am avut probleme cu alte fete nu doresc să merg pe încredere, deși mi-aș dori să fac acest lucru!

Mi-ar face mare plăcere dacă bloggerițele care mă urmăresc ar împrăștia vestea mai departe către cititoarele lor, mai ales că sunt destule fete care tânjesc după niște produse pe care nu le pot avea. Nu urmăresc să profit de lipsa de varietate de pe piață românească, este doar un gest pe care îl fac de plăcere și care implică de multe ori costuri și timp investit.

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

Blogsale-part II

Posted by: Moniquein Blogsale
1
May

V-am promis mai demult a doua parte a acestui blogsale, însă din păcate am avut alte treburi și alte priorități. Cu timpul s-au adunat produse pe care le-am cumpărat pentru diverse cliente, însă nu le-am mai revândut sau am cumpărat produsul fals și am uitat să le returnez, de aceea acum aveți șansa să achiziționați nu doar produse folosite, ci și noi nouțe.

Să începem. Regulă principală este: primul venit-primul servit! Prețurile sunt negociabile în limita bunului simț. Produsele vor ajunge cu pachetul din mai, iar bani i-aș dori în avans dacă se poate.

im9essence toe nail polish “Caribean sea”.Produs nou. Swatch 1, 2

Preț: 9,5 lei

im8Rimmel London Trio eyeshadow 720 dreamy.Folosit de 4,5 ori. Swatch

Preț: 9 lei

im14

essence lipstick 03 Sparkling Angel. Produs nou. Swatch

Preț: 9 lei

im15

Catrice lipstick Colour Bomb Blody Red. Produs nou. Swatch 1, 2

Preț: 18 lei

im16

Fard mono Biotherm Play On.Folosit de șase, șapte ori, Este un maro cu shimmer fin.

Preț: 5 lei

im17

essence lipgloss 05 Forever Rose. Produs nou.Nude cu un pic de shimmer.

Preț: 7 lei fiecare

im18

essence Nail art twins 07 Blair- topper. Produs folosit de două ori. Swatch

Preț: 8 lei

im19

Astor Fash’N Studio 109. Produs nou. Swatch

Preț: 5 lei

im7

essence Crazy good times 02 Princessorize. Produs nou. Swatch

Preț: 8,5 lei

im6

essence nail art special effect topper 09 Copper’ize me. Testat pe o unghie. Swatch

Preț: 10 lei

im10

Catrice ultimate nail laquer C02 Bring me Terra Copper.Folosit o dată. Swatch

Preț: 9,5 lei

im11

P2 nail polish 070 charming secret. Produs nou. Swatch

Preț: 8,5 lei

im12

Alverde creion pentru ochi 01 gri. Produs nou. Swatch

Preț: 10,5 lei

im13

essence smokey eyes set 03 purple maniac. Produs nou. Swatch

Preț: 5,5 lei

im3essence gel eyeliner 02 London Baby. Produs nou. Swatch

Preț: 13,5 lei

im5essence gel eyeliner 03 Berlin rocks. Produs nou. Swatch

Preț: 6,5 lei

im20

essence lipgloss 04 Trendsetter. produs nou. Swatch

Preț: 5,5 lei

im1

oja OPI my color to watch NL Z21. Folosită de două ori. Swatch

Preț: 20 lei

im2

Paleta Sleek Acid. Folosită  de două ,trei ori.

Preț: 25 lei

Cu nervi aferenți am terminat și acest blogsale. Bani i-aș dori în avans în contul meu de la ING.

Până la următorul blogsale,

Liebe Grüße,

Monique

De multe ori cântăreți și poeți contemplă zâmbetul feciorelnic al unui fete și se îndrăgostesc pe loc de ea! Acel zâmbet firav farmecă, încânta și cucerește pe loc, de aceea rujul nu mai este doar un moft pentru buzele senzuale la care visează orice fată. M-am gândit să dau drumul la o serie de review-uri în care voi prezenta atât rujuri scumpe cât și mai ieftine, pentru că nu tot ce costă 30 de euro poate fi bun și nu tot ce costă 4 euro e prost. La urmă urmei fiecare cumpără ce vrea și ce crede că îl va mulțumi!

Astăzi va voi prezența rujul Rouge Caresse. Noua formulă de la L’Oreal îmbunătățită cu polimeri și unt de jojoba se vrea a fi o variantă mult mai accesibilă la Revlon Lip Butter (din păcate nu le pot compara fiindcă aici nu am găsit aceast firmă), oferind hidratare îndelungată. Produsul va fi accesibil pe piață din mai la prețul de aproximativ 45 de lei. Prețul după cum vedeți nu este foarte mic însă după cum veți vedea este foarte justificat.

im1

Ambalajul este dintr-un plastic transparent dar solid și are logo-ul firmei imprimat pe o parte. Spre deosebire de celalalte rujuri pe care le dețin, capacul nu poate fi înlăturat atât de ușor, din contra trebuie să aplicați un pic de forță pentru a-l deschide, de aceea nu veți avea neplăcerea de a se desface în geantă. Produsul este valabil 12 luni de la deschidere.

Rujul este accesibil în 14 culori. Culoarea 202 Impulsive Fuchsia este un pink închis cu reflexe albastre și mov.

im1-5

im2

im15

Ceea ce deosebește acest ruj de predecesori săi este textura foartă fină și moale, aproape ca de apă. Formulă foarte hidratantă și împiedică uscarea buzelor, balsamul de buze fiind opțional în acest caz. De asemenea textura sheer permite utilizarea lui pe timp de zi, ca o pată discretă de culoare și seara prin aplicarea mai intensă a acestuia. Datorită acestui aspect pigmentația a avut de suferit; rujul nu acoperă eficient din prima aplicare, de aceea dacă sunteți interesați de o culoare mai intensă, va trebuie să aplicați de mai multe ori.

im12

im13

Rezistența este aspectul pentru care iubesc acest ruj! El rezistă în medie cam 3,4 ore pe buze și chiar puteți să mâncați ceva  și să beți apa fără că acel ruj să dispară de pe buze. Culoarea se evaporă încetul cu încetul, însă nu se strânge dizgrațios în cutele buzelor. Pigmenții din ruj rezistă mult timp după ce ați îndepărtat produsul involuntar de pe buze și chiar dacă nu sunt atât de evidenți, oferă o culoare discretă buzelor.

Concluzia: Desi eu și L’Oreal nu ne avem la inimă deloc (mă deranjează enorm că încă nu au remediat în totalitate acel aspect cu testarea animalelor, dar mă bucur că au făcut progrese mari prin noua inovație Episkin și prin faptul că depun eforturi mari pentru a stopa testarea pe animale în general) rujul este absolut de vis și îl recomand tuturor persoanelor care caută un produs rezistent, buildable, care se transformă din sheer în intens în câteva minute.

 La final puteți să vedeți de ce ador această culoare și de ce nu cred că o voi plasa mai departe la prietene.

im10

Haul cosmetice & hăinuțe

Posted by: Moniquein Fashion
25
Apr

 V-am întrebat ieri dacă vreți un haul și ați zis că da, so here it is! Nu este ceva special pentru că în general sunt destul de pretențioasă când vine vorba de cosmetice și hăinuțe, așa că nu va așteptați la ceva extraordinar.

Unele dintre produsele prezentate aici vor avea și o postare extra, însă mai am nevoie de ceva timp pentru a finaliza articolele.

Să începe cu cosmeticele fiindcă știu că astea vă plac cel mai mult :) .

im1
De la stânga la dreapta: lipbalm Douglas, ojă China Glaze Sugar Plums(4,80 euro), Vitamine E moisture cream The Body Shop.(6 euro) 
Lipbalmul de la Douglas este cea mai proastă achiziție luna aceasta. Hidratează foarte bine însă lasă un aspect neîngrijit , că și când v-ați fi mânjit de înghețată. Eu îl folosesc doar seara, înainte de culcare.
Această ojă este prima mea achiziție de la China Glaze și la prima aplicare am rămas plăcut impresionată de calitatea și rezistența ei. Culoarea vișinie cu sparkle mov este mai degrabă potrivită unei ierni geroase, de aceea voi mai aștepta un pic până să o port.
De la cremă Vitamine E mă așteptăm la mai multe rezultate, însă m-a cam dezamăgit din multe puncte de vedere. O voi mai folosi ceva timp ca să îmi formez o părere clară, însă mă așteptăm la mai mult.

im2
 Oje MI-6 și iluminatorul mememe “Beat the Blues”(6,30 euro).  
Ojele sunt atât de cuuuuute! Au doar 4 ml și sunt foarte,foarte,foarte mici și nu le-am putut lasă singurele acolo în magazin.
Iluminatorul de la mememe este preferatul meu de aceea îl veți revedea și în favoritele lunii. De când l-am cumpărat, l-am folosit zilnic și deja cochetez cu gândul să îi cumpăr și un frățior din aceași gamă.

im3
Balsam de buze Blistex și balsam de buze Burt’s Bees (4 euro).  
Blistex l-am cumpărat pentru că ale mele lipbalms s-au consumat și și-au schimbat consistență, deci le-am zis bye-bye iar cel de la Burt’s Bess a fost o decizie de moment. În principiu Burt’s Bees hidratează foarte bine însă nu m-ar fi deranjat puțin parfum. Mirosul de ceară este foarte pregnant.
im9

Blush Catrice și ruj Catrice  
Despre aceste 3 produse veți afla mai multe într-o postare viitoare. Vă pot spune doar că blush-ul de la Catrice e un pic ciudățel, dar într-un mod plăcut. Mai multe la timpul potrivit.
Rujurile sunt mate amândouă și foarte pigmentate!

im10

im4
Kit Dermalogica (9 euro)  
Kit-ul l-am cumpărat fiindcă sunt în căutarea unui toner fără alcool și tot ce am găsit pe piață la un preț cât de cât modic conține alcool. Îl voi introduce în rutine zilnică în zilele ce urmează, deocamdată mai aștept un pic din cauza unor probleme cu tenul.

im5
 3 BB-Cream de la mamă lor, din Coreea

O prietenă mi-a oferit spre testare 3 creme BB Cream fiindcă a auzit că sunt în căutarea unei loțiuni cu SPF, iar aici până și cea mai simplă cremă mă costă peste 10 euro și nici măcar nu au un gramaj foarte mare. Prima impresie e că sunt foarte, foarte deschise și nu se deosebesc foarte mult ca și consistență de BB Cream de la Garnier. Însă va voi spune mai multe după ce la voi testa mai mult timp.

im7
Bluziță de la Vero Moda ați văzut-o deja pe FB iar nu de mult i s-a mai alăturat o prietenă la fel de transparentă de la aceași firmă. Mie personal îmi place foarte mult acest trend cu guler Peter-Pan și materiale see-through. Are ceva din senzualitatea și elegenta unei epocii demult apuse.

im6
Și last but not least: Blugii mei dragi! Recunosc sunt dependentă de ei! Din cauza unor probleme de sănătate am slăbit vreo 3,4 kg și deodată toți blugi îmi erau lărgi așa că mi-am dorit uni noi. Cei din stânga sunt de la Orsay și au fost doar 9 euro, cei din dreaptă de la Esprit și au fost 20 de euro.

im8

Cam acestea sunt lucrurile cumpărate în ultima lună. După cum vedeți nu sunt exagerat de multe pentru că combinația pretențioasă și zgârcita cu banii nu este foarte avantajoasă pentru întreprinzătorii mici și mijloci.

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique

Celebrity of the Week!

Posted by: Marinuxin Fashion
24
Apr

Hello Girls!

sursa

În această săptămână RACHEL Bilson cei mai mulți dintre voi o știu din serialul THE O.C. dar în prezent are un show numit HART OF DIXIE care pur și simplu mi se pare superb. :X

Rachel este o femeie frumoasă care știe să facă alegerile vestimentare perfecte pentru înălțimea și siluetă ei.Chiar dacă nu este o femeie înaltă ținutele pe care le poartă în serial dar și în viață reală îi scot frumusețea și corpul în evidență.

 sursa

sursa 


 sursa

 sursa

 sursa

 sursa

That’s all for this week…

Aștept sugestii și păreri în formularul de comentarii de mai jos.

xoxo,

Marinux

Pornind de la articolul acesta din care am reținut că majoritatea românilor nu pun mare accent pe igiena corporală (shame on you!) m-am gândit să relatez cum văd eu relația firmă-client în ambele țări.

Prima parte a trilogiei se va axa pe aspectele comerciale ale acestei relații, a două parte va trata dialogul vs monologul firmă-client, iar la final voi prezenta un pic imaginea blogerițelor din Germania precum și influența lor asupra pieței și asupra relației între consumator și firmă.

În primul rând trebuie să luăm în calcul societatea și nivelul de consum: după cel de-al doilea război mondial Germania și-a revenit greu și s-a luptat foarte mult cu imaginea proastă lăsat de un anume dictator austriac. Industria cel puțin în partea de de vest a țării și-a revenit relativ repede și chiar și orașele sărace au început să își revină încetul cu încetul. Imediat după căderea zidului galeriile comerciale precum Galeria Kaufhof și Karstadt au înflorit, adresându-se în special consumatorului tânăr și cu dorință aprigă de achiziționa produse calitativ superioare celor de pe piață. Cu timpul atât piață cosmetică cât și ceea textilă au devenit supra-populate iar acest lucru nu au făcut decât să răsfețe consumatorul. Acesta a devenit cu timpul mult mai pretențios și mai selectiv, mai ales în ceea ce privește consumul de produse cosmetice naturiste.

Trendul bio a prins foarte repede aici și spre deosebire de România, unde care plafarele și magazinele cosmetice și naturiste sunt fie greu accesibile, fie prea scumpe, aici le găsești la fiecare colț de stradă, cel puțin în orașele mari. Inițial firmele se adresau consumatorilor de vârstă a doua și cu un venit un pic peste mediu (Dr. Hauschka, Dr. Scheller) însă cu timpul au devenit mult mai accesibile din punct de vedere al prețului și al design-ului considerat de mulți tineri “für Oma” (pentru bunica). Firme precum Alverde, lavera, Santa Verde, Sante s-au axat din start pe produse naturiste, care nu conțin foarte multe ingrediente nocive și care nu sunt testate pe animale. Se pare că acesta este viitorul, cel puțin pentru Germania.

Înainte de toate aș vrea să menționez un amănunt foarte prețios în ceea ce privește relația retailer-client în Germania: Aici ai voie să aduci produsele înapoi la magazin în cazul în care ești fie nemulțumită de ele, fie ele sunt defecte! Mi s-a întâmplat de câteva ori să ajung acasă și să văd că fardul cumpărat a fost deja încercat și m-am întors cu chitanța și produsul a două zi la Müller sau la DM și am primit bani înapoi. În termen de 2 săptămâni ai dreptul la restituirea banilor, fără certuri și scandaluri, ceea ce în România nu prea am întâlnit. Este adevărat că anumite persoane profită de această ofertă, dar comparativ cu numărul de persoane care cumpără pentru uzul personal, pierderea cauzată de acele câteva produse aruncate la gunoi este minimă.

im1
Umtausch mit Beleg innerhalb von 14 Tagen= articolul poate fi returnat/schimbat în termen de 14 zile (în funcție de politica firmei primiți bani înapoi sau un voucher reprezentând valoarea produsului

Un alt aspect foarte important este faptul că aproape orice produse, cu mici excepții are un tester, chiar și ojele. Dacă la produsele cosmetice este necesar acest lucru, la cele pentru îngrijirea personală este mai degrabă un moft, însă faptul că am văzut geluri de dus și body-lotion cu inscripția TESTER nu poate decât să mă bucure. În general consumatorul pretențios nu va cumpăra ceva înainte să testeze măcar un pic acel produs, de aceea am citit de multe ori pe bloguri că fetele evitau acele produse fără tester.

im2

im3

im4

Firmele și retailer-ul au ținut cont de părerea consumatorului și au căutat soluții pentru a satisface nevoile acestuia.

Un alt aspect pe care firmele românești par să îl treacă cu vederea este sigiliu de igienă. Acesta a devenit un obicei la multe dintre firmele din clasă de prețuri a lui Maybelline (medie spre mare), însă firmele mici gen Catrice și essence au fost des trase de mânecă pe aceasta tema. Cu timpul Cosnova-firma care se ocupă de essence și Catrice- a ascultat nenumăratele plângeri ale consumatorilor și a decis să sigileze măcar o parte dintre produse, reducând astfel masiv numărul consumatorilor nemultumiți. Mie personal mi se pare foarte important acest aspect fiindcă nu îmi doresc să folosesc un creion deja încercat sau un rimel nesigilat. Câteodată un pic de efort mulțumește multă lume și astfel crește și numărul de clienți!

Nemții nu se mai lasă păcăliți așa ușor de o imagine cu o domnișoară cu tenul photoshopat sau de o mademoiselle cu gene ca picioarele de păianjeni. Trebuie ceva mai multă putere de convingere pentru ca un anume produs să iasă în evidență în marea de produse asemănătoare. De aceea varietatea și inovația sunt litere de lege pentru producătorii de cosmetice.  

Acele LE-uri (limited edition) și TE (trend edition) sunt concepute întocmai pentru a atrage clienți, iar faptul că sunt limitate le face și mai dorite de către publicul consumator. Spre exemplu ultimile LE-uri de la Catrice: Revoltaire și feMALE nici nu am apucat să le văd în toată splendoarea lor pe rafturi iar pensula din colecția Soul Sista nici nu am găsit-o, deși am colindat un număr impresionant de magazine. În general produsele din aceste colecții sunt cu mult peste calitatea oferită de diverse firme, de aceea sunt vânate ca iepuri în pădure și vândute apoi la prețuri exorbitante pe Ebay.

sursa

Nu doar LE-uri sunt punctele de referință când e vorba de varitetate, ci și faptul că o firmă din categoria de preț mică spre medie își va schimba sortimentul de aproximativ 2 ori pe an. essence a făcut acest lucru prin primăvară, P2 în iarnă, Catrice în toamnă, Alvrede in aprilie. În general firmele “ascultă” de consumatori când plănuiesc o schimbare, de aceea în sortimentul nou bagă în general și produse care au prins foarte bine la public inr-un LE precedent. Spre exemplu mult-doritul “Shimmer brick” a fost odată într-un LE, paletele Sun Club au fost de asemenea în LE-ul cu același nume. La ora actuală blush-ul cremă din colecția feMALE a fost extrem de dorit în sortiment, de aceea sper că va fi și luat. Consumatorului i se oferă iluzia că dorințele i-au fost ascultate iar firma va vinde mult mai multe produse: win-win situation!

În plus design-ul atrăgător va fi tot timpul luat în calcul când producătorii concep ideea unui LE. Mărturisesc că pe mine personal nu mă prea atrag firmele Flormar, Farmasi sau Bourjois tocmai pentru că au neglijat acest aspect; când eu văd în fiecare zi bronzere care arată așa sau blushuri care arată așa  sau palete de genul acesta nu mă face nimic să scot aceași sumă de bani pe ceva atât de simplu și probabil la fel de bun calitativ cu alte produse de aici.

Însă ultimul punct care a solidificat relația retailer-client și implicit brand-client, este atmosfera pe care magazinul comercial încearcă să o întrețină. Poate o să vi se pară exagerat un pic, dar pentru mine este vital acest aspect, mai ales când ești shoperiță înrăita aka moi și ești confruntată des cu vânzătoare, lumini și mirosuri din magazinul respectiv. Spre deosebire de România, unde nu am văzut că nu prea se ține cont de cât de igienic este un produs (am văzut palete și rujuri în soare!) Germania prevede prin lege anumite norme pentru vânzarea și depozitarea de produse cosmetice. Luminile, ordinea și mirosurile sunt  de asemenea esențiale într-un astfel de loc. Ce impresie lasă un magazin în care produsele sunt aranjate aiurea și nu corespund cu prețurile, în care este praf peste tot, lumina difuză și miros nu tocmai plăcut? Din păcate această descriere corespunde cu un lanț de magazine foarte cunoscut în care am intrat în vară și pe care aproape îl idolatrizez aici.

În plus contează foarte mult în acest triunghi și relația client-vânzător. O atmosferă plăcută, prietenoasă, în care clientul nu este constrâns să achiziționeze ceva, ci este subtil îndreptat spre acel produs nu ar trebui să fie o opțiune, ci literă de lege, mai ales când este vorba de produse cosmetice scumpe, gen Yves Saint Laurent sau Guerlain. Clientul asociază imaginea produsului cu imaginea vânzătoarei de cele mai multe ori inconștient, iar dacă cele din urmă nu sunt tocmai drăguțe și respectoase, nici clientul nu va dori să cumpere ceva de cele mai multe ori. Nu v-am povestit de scurtă mea vizită în Douglas-ul din Băneasa din iarnă, nu? Ei bine am avut parte de o scenă mai mult decât hilară: intrasem în magazin și m-am dus direct la Artdeco să văd prețurile și apoi am mai colindat un pic direcția Dior, Givenchy și Clinique. Țin să spun că vânzătoarea s-a ținut că un scai după mine! La un moment dat mi-a pierit cheful de cumpărături și am ieșit, dar este păcat că tocmai acest gen de comportament al vânzătoarelor irită consumatorul. La Sephora în Brașov am avut parte de o experiență similară, când m-am dus să mă uit la paletele de la Too Faced, pe care intenționam să le și cumpăr. Domnișoară în cauza s-a uitat odată de sus până jos la mine și a trecut mai departe. Inutil să spun că aici am fost tratată cu cel mai mare respect și nu de o vânzătoare din Douglas ci de visagiste de la Dior și Benefit.Aici nu este o opțiune să fii amabil cu clientul, indiferent de cum arată! Este atât de deplasat să cerem să fim tratate cu respect pe bani noștri? Înțeleg că sintagmă “Clientul meu, stăpânul meu” este departe de realitate, dar totuși un zâmbet și o vorba bună sunt esențiale în acest domeniu, nu?

După cum vedeți sunt sunt multe aspecte care influențează aspectul comercial al relației firmă-client. Comunicarea și feedback-ul, precum și inovația și varitatea produselor sunt necesare pentru a reuși cu adevărat pe piață nemțească însă piața romanescă pare să nu țină cont de multe aspecte prezentate mai sus.

Concluzia: Îmi pare rău că românul se lasă dus de nas atât de ușor și se mulțumește cu puțin, când într-adevăr merită mult mai mult decât se i oferă!

â

Luna martie a stat sub semnul îngrijirii: m-am ocupat de unghiile mele în pragul exfolierii, m-am ocupat de cuticulele uscate rezultate din tratamentele aplicate pentru a întări suprafața unghiei, am încercat să îmi exfoliez cât mai des pielea și de asemenea să aplic la intervale regulate o loțiune hidratantă.

Vara se apropie cu pași repezi și având în vedere că pielea va fi “accesoriul” nostru permanent, trebuie să sacrificăm mai mult timp îngrijirii ei. Dacă iarnă nu a fost cazul să arătat prea multă piele, vară pielea hidratată este la mare căutare.

Iar cum în Germania nu prea avem o vară propriu-zisă, ci mai degrabă o primăvară marcată de vânt și precipitați, hidratarea este aici cuvântul cheie. Vântul relativ puternic își lasă amprenta adânc pe ten iar aerul uscat nu prea îmi  priește așa că pe lângă cremele normale, am început să folosesc și serumuri și alte loțiuni pentru a-mi menține pielea tonifiată.

Să începem cu îngrijirea mâinilor și a unghiilor.Din păcate produsele de care o să vă povestesc eu sunt mai greu de găsit, dar sper ca totuși descrierea mea să vă ajute și să le puteți achiziționa în viitor din DM. Produsele mele preferate pentru mâini și unghii sunt acestea 3 și numai împreună am ajuns să îmi repar cât de cât unghiutele. Încă nu sunt la stadiul final după cum s-a putut vedea în NOTD, dar sper să ajung cât mai curând acolo.

im21

Să începem cu cremă pentru cuticule de la P2 “Apricot Cuticule cream”. Pentru cei care nu cunosc marca, P2 este marca proprie DM, că și Balea, de aceea sper să o puteți găsi și voi în viitor în România. Faimosa mai ales pentru ojele și produsele pentru unghii, P2 s-a axat mai mult pe calitate la preț mic și mai puțin pe decorarea ambalajelor și LE-uri. Revenind la cremă pentru cuticule: această vine într-un ambalaj superb, roz bon-bon și are un gramaj de 15 ml.

im23

Înăuntru se află o cremă ceva mai închisă la culoare, dar care devine transparentă și ușor uleioasă după aplicare, după cum puteți observă din poze.

im26

Acel ulei intră încet și ușor țin piele dar dacă nu doriți să așteptați foarte mult, sau ați aplicat prea multă cremă, o puteți șterge ușor cu un pad de vată. Mirosul este neutral, în niciun caz de piersica, dar nu cred că asta este o problemă, din contră. Din punctul de vedere al ingredientelor nu este chiar perfectă, dar spre deosebire de cremele de față, unde sunt foarte migăloasă, la celelalte produse cosmetice nu prea sunt atentă la astfel de detalii. Prețul este undeva sub 3 euro, iar raportul calitate-preț este imbatabil.

Ingrediente: AQUA, CAPRYLIC/CAPRIC TRIGLYCERIDE, BIS-DIGLYCERYL POLYACYLADIPATE-2, OCTYLDODECANOL, CETYL ALCOHOL, RICINUS COMMUNIS OIL, ISOPROPYL PALMITATE, CETEARYL ALCOHOL, BUTYLENE GLYCOL, PEG-40 HYDROGENATED CASTOR OIL, OENOTHERA BIENNIS OIL, PRUNUS ARMENIACA KERNEL OIL, LINUM USITATISSIMUM OIL, CHOLESTEROL, PEG-20 METHYL GLUCOSE SESQUISTEARATE, METHYL GLUCOSE SESQUISTEARATE, PARFUM, GERANIOL, LINALOOL, PHENOXYETHANOL, HEXYL CINNAMAL, AMYL CINNAMAL, POTASSIUM SORBATE, COUMARIN, BUTYLPHENYL METHYLPROPIONAL, LIMONENE, METHYLPARABEN, ETHYLPARABEN, PROPYLPARABEN, ISOBUTYLPARABEN, BUTYLPARABEN, HYDROXYISOHEXYL 3-CYCLOHEXENE CARBOXALDEHYDE, TOCOPHEROL, BENZYL ALCOHOL, BENZOPHENONE-4, CI 14700

Un alt produs de la P2 care a făcut miracole pentru mine este întăritorul de unghii de la P2. Cu toate că este recomandat să îl folosiți o data pe săptămână timp de o lună, eu am fost nerăbdătoare și l-am folosit de 2,3 ori pe săptămână iar rezultatele au fost vizibile chiar din a doua săptămână. Unghiile mele au început să se întărească, mai ales vârfurile și cu timpul și-au revenit la starea inițială. Lacul incolor emană un miros foarte puternic și nu mi se pare foarte indicat să îl folosiți în apropierea ochilor, deoarece se vor irita. Lacul atacă și usucă cuticulele de aceea după ce o folosiți aplicați o cremă pentru cuticule. Dacă aveți anumite alergii și neplăceri cu lacul, v-aș sugera să aruncați un ochi peste ingrediente.

Ingrediente: AQUA, FORMALDEHYDE, PARFUM, HYDROXYETHYL CELLULOSE, BENZYL SALICYLATE, BENZYL BENZOATE, BUTYLPHENYL METHYLPROPIONAL, LINALOOL, LIMONENE, CALCIUM PANTOTHENATE, HYDROXYISOHEXYL 3-CYCLOHEXENE CARBOXALDEHYDE, HEXYL CINNAMAL, CITRONELLOL, CITRIC ACID, MALIC ACID

Acest tratament costă de asemenea puțin sub 2 euro pentru 10 ml.
im22

Iar că trio-ul să fie complet nu ar trebui să lipsească crema de mâini. Prima cremă am primit-o cadou de la Claudia, a doua am cumpărat-o în din Real. Spre deosebire de alte creme de aici care în general sunt și mai scumpe și cu un gramaj mai mic, crema de la Elmiplant hidratează foarte bine însă nu intră în piele repede. În general eu o aplic seară, înainte de culcare și dimineață mă trezesc cu mâini catifelate și moi. Cremele au un miros foarte subtil specific ingredientului de pe ambalaj, care se evaporă în general în maxim 5 minute. Eu sunt extrem de mulțumită de ele, pot spune chiar că le iubesc!
Crema costă  în jur de 8, 5 lei pentru 10o ml.

Ingrediente: AQUA, OLEA EUROPAEA FRUIT OIL, DIMETHICONE, GLYCERIN, PETROLATUM ,GLYCERYL STEARATE SE, CETEARYL ALCOHOL, CETYL ALCOHOL ,CETEARETH-12,BUTYROSPERMUM PARKII BUTTE, DICAPRYLYL ETHER, PERSEA GRATISSIMA BUTTER, TOCOPHERYL ACETATE, CETEARYL OLIVATE,SORBITAN OLIVATE PARFUM, ETHYLHEXYLGLYCERIN, SODIUM CARBOMER, DIMETHICONOL TETRASODIUM EDTA, LACTIC ACID, LINALOOL, SODIUM ACRYLATES / C10-30 ALKYL ACRYLATE CROSSPOLYMER, METHYLISOTHIAZOLINONE, ALPHA-ISOMETHYL IONONE, HEXYL CINNAMAL, LIMONENE, BENZYL BENZOATE, BENZYL SALICYLATE, CITRONELLOL

Într-adevăr nu conține parabeni dar conține un număr șocant de ingrediente derivate din substanțe nocive.

im27

De la o vreme încoace mai împinsă de la spate, mai din propria voință am început să folosesc un peeling pentru corp și un body lotion. Inițial am încercat să prepar ceva în casă, însă m-am lăsat repede păgubașă. Pur și simplu nu sunt făcută pentru remedii home-made, de aceea sunt fericită că mai-mari de la DM s-au gândit și la mine și au scos pe piață peeling-ul Indian Chai cu miros de vanilie și scorțișoară.

im28
Mirosul subtil nu persistă pe piele vreme îndelungată, însă efectul este exact ce căutam: particule mici, fine curăță piele în profunzime, lăsând-o moale. Nu este un peeling agresiv și nu usucă pielea.

im29

Singurul lucru care mă deranjează este ambalajul un pic aiurea și faptul că mă chinui un pic să storc ultima picătură din el. Un alt lucru trist este faptul că este ediție limitată, deci în 2,3 luni voi fi nevoită să mă reorientez. Păcat.

Ingrediente:
AQUA · SODIUM LAURETH SULFATE · POLYETHYLENE · COCAMIDOPROPYL BETAINE · ACRYLATES COPOLYMER · ALMOND OIL GLYCERETH-8 ESTERS · SODIUM LAUROYL GLUTAMATE ·PEG-3 DISTEARATE · PARFUM · CITIRC ACID · SODIUM HYDROXIDE · POTASSIUM SORBATE · PHENOXYETHANOL · SODIUM BENZOATE · BENZYL ALCOHOL · TOCOPHERYL ACETATE · SODIUM CHLORIDE · BENZOIC ACID · TOCOPHEROL ·LINALOOL · MICA · CI 15510 · CI 47005 · CI 77891.

Mai folosesc un body-butter pentru corp, însă acesta nu m-a impresionat. Este perfect pentru o hidratare intensă, însă după ce îl termin, voi investi într-un body-butter de la The Body Shop, mai ales că noua colecție de la ei Chocomania mi-a plăcut le nebunie! Este delicios de interesantă și atrăgătoare.

Cam acestea au fost favoritele mele pentru luna martie. După cum știți în septembrie plănuiesc o mică escală în Aberdeen și Londra, de aceea o voi lasă mai ușor cu shopping-ul, cu toate că mă atrag noile colecții de la Alverde și Catrice ca un magnet, dar voi încerca să mă abțin, mai ales că am de gând să îmi fac stocul acolo.

Care sunt atracțiile turistice și cosmetice în UK și Scoția? După ce firme ar trebui să mă uit? Makeup academy e pe listă, alături de Sleek, Gosh, Revlon și Barry M.  Ce alte firme din UK cu produse bune mai cunoașteți?

Vă doresc un PAȘTE FERICIT alături de cei dragi!

Luna care tocmai a trecut a fost un prilej de continuă joacă și distracție cu noile produse. Le-am testat în detaliu, le-am analizat și v-am prezentat câteva dintre produsele pe care le-am adorat. Spre deosebire de luna trecută unde am mers mai mult pe un machiaj natural, discret luna aceasta am băgat pensululele adânc în culori în speranțe că voi obține prin farmece și descântării rezultatele din reviste. Câteodată mi-a ieșit, câteodată nu, dar hei practice makes perfect, nu? Luna această am mers pe culori de primăvara, pe tonuri calde însă ceva mai puternic pigmentate ca în iarna care tocmai ne-a părăsit.

Mai jos găsiți câteva dintre produsele pe care eu le ador și le recomand.

im1

Cu Alverde am avut dintotdeuna o relație on-off. Deși inițial mi-au plăcut fardurile de ochi, textură și pigmentație cam lasă de dorit (multe dintre firmele de cosmetice naturiste mai au de lucrat la acest aspect, din păcate), de aceea m-am reorientat spre favoritele tuturor: mascara pentru sprâncene și anticearcănul. Și cum era și de așteptat produsele nu m-au dezamăgit deloc.

Primul produs cumpărat a fost mascara pentru sprâncene. Spre deosebire de ceea de la essence care vine într-o sticluța transparentă, ceea de la Alverde este mai solid construită și netrasparentă. Produsul vine însoțit de o mică pensulă, pe care eu personal nu o folosesc. Capătul aplicatorului are niște peri denși astfel încât fiecare fir de păr să fie preluat de periuță.

im5

În decurs de câteva luni această periuță va ajunge cum vedeți mai jos, însă pe mine nu mă deranjează, poate și fiindcă nu văd ce se află în interiorul tubului. Pentru sprâncenele mele zburilte acesta este într-adevăr un produs minune și nu cred că voi renunța la el cât de curând. Ba chiar mi-am cumpărat și o rezervă să fiu sigură că nu mă va părăsi pe neașteptate. Pentru mine este un produs stabil și eficient, mai ales că cel puțin 6,7 ore am asigurate niște sprâncene  ordonate.

Prețul este în jur de 18 lei aici, în România cred că ajunge la 20 de lei pentru 7 ml.

im6

Ingrediente:

Aqua (Water), Sorbitol, Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil*, Parfum (Essential Oils)**, Cetearyl Alcohol, Potassium Cetyl Phosphate, Hydrogenated Palm Glycerides, Dehydroxanthan Gum, Magnesium Aluminum Silicate, Tocopherol, Sodium Lactate, Lactic Acid, Linalool**, Alcohol*

*ingredients from certified organic

**from natural essential oils

Și dacă tot suntem la capitolul sprâncene vreau să va arăt și cele 2 creioane pe care le folosesc pentru contur. Primul este cel de la essence eyebrow designer 02 brown iar al doilea este cel de la Clinique.

im7

După cum vedeți cel de la essence a fost folosit de nenumărate ori, însă în ultima vreme l-am cam ignorat fiindcă cel de la Clinique îmi oferă o culoare mai potrivită sprâncenelor mele. Creionul de la essence are o mină ceva mai groasă iar culoarea este un maroniu cu o tentă mult prea închisă pentru tenul meu.

im8

Mie mi se pare că mă îmbătrânește un pic această nuanță, de aceea nu cred că îl voi mai achiziționa în viitor. Cu toate acestea prețul de 12 lei este imbatabil mai ales comparativ cu calitatea; creionul rezistă până la 6 ore cu gelul pentru fixare de la Alverde și în afară de culoare, sunt destul de mulțumită de el.

im8-1

În celălalt colț se află inamicul mai scump: creionul de la Clinique superfine liner for brows  în nuanța 02 soft brown. Spre deosebire de essence, Clinique nu este chiar o firmă accesibilă tuturor, mai ales în ceea ce privește prețul destul de piperat. Prețul variază între 70 și 85 de lei după calculele mele estimative însă calitatea este net superioară. Mina obținută prin rotire (mare atenție la manevrare – odată ieșită mina, această nu mai poate fi reintrodusă) este foarte subțire și permite o aplicare ușoară și mai puțin complicată ca cel de la essence. Mina  pătrunde cu ușurință în acele goluri inestetice și le acoperă eficient și fără mare bătaie de cap.

im9

im9-2

În timp ce cu essence conturarea durează un pic mai mult și este ceva mai complicată cu Clinique sunteți gata în 2 timpi și 3 mișcări.

Cu toate ce amândouă nuanțele poartă oficial denumirea de brown, cel de la essence este cu tentă maronie, iar cel de la Clinique bate spre gri.

im9-1

Cu toate că pe mine m-a convins definitiv acest creion, prețul mare mă vă împiedica să îl cumpăr din nou. O să încerc să caut o alternativă mai ieftină la NYX, Catrice sau Alverde, însă în cazul în care nu voi fi mulțumită de culoare, voi reveni la Clinique. Într-adevăr prețul este mare, însă dacă stau și mă gândesc că îl folosesc cu mici excepții aproape zilnic din decembrie și nici nu am ajuns la jumătate, atunci se merită investiția. Iar dacă voi ezita la acest creion, cunosc un produs pe care l-aș cumpără fără ezitare, dacă mi-ar permite bugetul: Chubby sticks de la Clinique. Pur și simplu le iubesc!

Încă un produs pe care eu personal îl ador este concealer-ul de la Alverde Camouflage. După eșecul numit Flormar am zis să merg de data aceasta pe părerea anumitor blogerițe și nu m-am înșelat. Alverde are exact formula aceea de care am eu nevoie: ceva mai solid ca Flormar, dar care să acopere eficient toate cearcănele. Un lucru care mă deranjează este faptul că ambalajul nu este foarte igienic, trebuie să bag de fiecare dată degetele în el.

im2

Eu însă folosesc pensula de concealer de la Sigma F70 și apoi retușez cu degetele, în cazul în care este nevoie de retușare. Concealerul vine în 2 nuanțe : 001 Sand și 002 Beige. Eu mi-am ales Beige, fiindcă cel pe Sand pare să aibă un subton roz și nu vreiam acest lucru.

Spre surprinderea mea Alverde face la 3,45 Euro (aprox 18,5 lei, cred și sper) exact ce Flormar nu a reușit: acoperă eficient, rezistă minim 8 ore și pe deasupra nu se strânge în liniile fine și nici nu se adună. Cu toate acestea nu l-aș recomanda persoanelor cu ten uscat deorece formulă nu este foarte hidratantă iar persoanele cu riduri pronunțate și zone uscate împrejurul ochilor vor avea dificultăți cu el. Eu personal sunt foarte mulțumită de el și îl recomand persoanelor care nu au probleme cu  porțiuni uscate. O altă variantă ar fi un roll-on pentru ochi aplicat cu ceva timp înainte.( Eu folosesc Beauty Effect Eye Lift serum de la Balea).

Ingrediente:

ulei de soia, ulei de ricin, Titandioxid, Talkum, ceara de fructe, Glimmer,acid stearin din plante, ceara de jojoba, ulei din plante hidrogenat, Bismutchloridoxid, ulei de rapita hidrogenat, oxid fier, pulbere de piatra soarelui, lecitina, vitamina E,ulei de floare soarelui, amestec uleiuri eterice

im4-5

im4-7

Paleta Nude’Tude v-am prezentat-o deja și deși inițial am crezu că voi folosi numai culoriile deschise, într-un final am ajus să machiez în fiecare zi un mini-smokey eyes. Pentru mine este ideală iar când nu atentez la paleta Storm de la Sleek sunt cu the Balm în brațe.

im1_0

O altă firmă pe care vreau să v-o prezint este Misslyn, sau mai precis gloss-ul de la ei sweet lips 72. Înainte de a vă prezenta produsul, trebuie să explic un pic relație mea cu gloss-urile. Pe scurt nu le agreez deloc deorece prefer un balsam și un ruj în locul lor. Nu îmi place consistența aceea geloasă pe buze, nu îmi plac buzele lipicioase oferite de gloss-uri, nu îmi place finish-ul prea glitterish pentru mine. Deci nu îmi plac. Deloc chiar.

Cu toate acestea am ajuns să dețin infimul număr de 4, unul dintre acestea fiind și cel de la Misslyn cu care am dezvoltat de-a lungul timpului o relație de iubire foarte discretă, fiindcă rujurile mă suspectau deja de trădare în masă. Nu prea îmi place modul de aplicare fiindcă sunt nevoită de multe ori să apăs un pic mai tare pe tub până ajung la gloss, însă acest lucru îmi permite să îl dozez foarte bine și cu toate că m-a deranjat la început, am trecut peste acest aspect în defavoarea celorlalte atribute. Textura este foarte ușoară, fină și pe deasupra seamăn cu ceea a unui ruj (argumentul suprem!) uniformizându-se foarte frumos, chiar și fără ajutorul unei pensule pentru buze.

im10

Rezistența este medie în jur de 3,4 ore și spre deosebire de alte glossuri care se strâng urât în cutele fine ale buzelor, acesta dispare încet, lăsând în urmă doar un glitter minor. De asemenea o mică gustare și câteva pahare de apă nu vor fi o problemă pentru acest gloss. Gloss-ul nu este deloc lipicios și nici nu usucă buzele iar nuanța pe care am primit-o eu se potrivește de minune brunetelor fiind cu o ușoară tentă roșiatică.

Ingrediente:

Polybutene, Paraffinum Liquidum (Mineral Oil), Pentaerythrityl Tetraisostearate, Diisostearyl Malate, Polyglyceryl-2 Triisostearate, Hydrogenated Polydecene, Butyrospermum Parkii (Shea Butter) Oil, Silica Dimethyl Silylate, Ceresin, Tocopheryl Acetate, Synthetic Fluorphlogopite, Calcium Aluminum Borosilicate, Parfum (Fragrance), Bha

Kann enthalten: Mica, Tin Oxide, Ci 15850 (Red 6), Ci 15850 (Red 7 Lake), Ci 19140 (Yellow 5 Lake), Ci 42090 (Blue 1 Lake), Ci 45410 (Red 27 Lake), Ci 75470 (Carmine), Ci 77491 (Iron Oxides), Ci 77492 (Iron Oxides), Ci 77499 (Iron Oxides), Ci 77891 (Titanium Dioxide).

im11

Cam acestea au fost favoritele luni trecute. Nu sunt multe și vă voi explica în partea a două a postării de ce nu am instistat pe produse de cosmetică decorativă.

 Care este produsul vostru preferat pentru conturarea sprâncenelor și ce mi-ați recomanda? 

And the winner is…

Posted by: Moniquein Giveaway
3
Apr

Știu că a durat ceva timp și va mulțumesc pentru înțelegere. Am avut mai multă treabă decât planificasem inițial iar câteodată oricât nu îmi place să recunosc acest lucru, viața personală are prioritate în fața blogului.
Fiindcă știu că sunteți nerăbdătoare vă las cu listele verificate de 3,4 ori și cu câștigătoarea primului meu giveaway.

list1
list2

list3
list4

list5
list6

AND THE WINNER IS…..
winner2

Alexandra Damires

Felicitări!

Până data viitoare,

Liebe Grüße,

Monique